Sweet decandence...

 

Eram acasa. Inauntru domea un frig aproape anormal, in timp ce afara era prea cald pentru luna octombrie. Cuprinsa de o melancolie seaca, m-am gandit sa-mi fac ordine in minte, in sentimente, in mine. Am gasit cufarul micut in care am pastrat toate amintirile noastre. I-am pus si un lacatel, acum ruginit de timpul care sa asernut peste el. Acolo salasluiesc timpuri de mult uitate, amintire pline de viata, sau poate doar de o tristete nefireasca pentru oamenii arzand in tacere. Ce am pastrat acolo? Fotografii vechi, reflexiile trupurilor si ideilor noastre.

Prima imagine... Pe malul dunarii, doar doua corpuri imbratisate, unite intr-un singur spirit. Te simt si-acum, cum cu bratele tale fragede, imi ciufuleai parul si te uitai cu privirea ta plina de viata...  Iti simt si acum fiorul, spalandu-mi chipul de povara anilor. Cum se prelinge inc-o ora sinistra in tacerea noastra, cum ca un rau ma desir in nemurire si in bratele lui cuprinde o lume intreaga de povesti si amintiri. Cum pecetea sarutului le scalda inimile in cerul alb. Din ochii lui s-a scurs o lacrima. Era alba...

O alta fotografie. Imi amintesc prima cearta. El o scruta pe ea cu privirea lui nervoasa, cu pupilele ingustate, contractate in vorbe taioase. Apa se scurgea molcoma, unduindu-se alene si mulandu-se pe malul prafuit. Ea il privea cu lacrimi amare, incercand sa-si explice ce se intamplase. Vorbe grabite, aruncate la voia intamplarii... El isi frangea mainile sau si le ascundea prin buzunare, ea isi rasucea parul pe degete. Cu ochii incetosati, ii implora iertarea. El nu avea chef sa asculte. Dar intre ei era doar o distanta nemasurabila.

Urmatoarea imagine. Era iarna. Erau la cafeneaua din coltul strazii ce ducea spre liceu. Tocmai se plimbasera prin parc si ea primise o bulgareala zdravana. Cu mainile inghetate si tremurand aritmic, ea incerca sa-si toarne zahar in ceaiul aburind. El o privea duios, zambit. Ea se asscundea in fularul umed si isi scutura manusile de zapada. O intreba ceva, dar acum nu-mi mai amintesc ce. Chelnerita ii aduse si lui cafeaua cu lapte. Dupa ce au baut fiecare ce-si luase in tacere, el a strans-o in brate si i-a alungat cativa fulgi de nea din par. Cred ca e singura fotografie in care amandoi erau fericiti.

Ultima fotografie. Un drum lung, invelit de frunze reci, deshidratate de urletul vantului strecurat prin gura vaii... Doar ea a mai ramas, singura... Un litru de lacrimi se scurge intr-un izvor ce sange scurge prin trupul ei gol. Astept.