Spintecă plânsul apelor - păgânul
- ca o lumină-n oglinda lucie de spectre
Nu simte durere.
Vântul propagă-n vid roşeaţa timidităţii
florilor dulci de cireş;
Sub cerul ca un râu nestăvilit de entităţi...
Unduitor suflă aerul - strălucitoare marea
de priviri sticloase ale apei;
vastă câmpia se aşterne - o singură piele peste inima zeului.
Respiraţia scoarţei acvatice
s-a desprins ca într-un leagăn
de vise strivite pe malul plângerii...
Sub salcâm.
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scuzati deranjul! Toate criticile, intrebarile, parerile, noutatile, dorintele, cerintele, urarile, cantecele, amintirile sau ce va trece dumneavoastra prin cap dupa o partida de blog, puteti scrie aici. Incerc sa raspund cat de rapid pot...