Pe valul calm şi negru, în care-n somn cad stele
În visuri de cleştar,
Adoarme criul într-un pat de umbră
iar soarele-şi ascunde asfinţitul în perdeaua de izvoare.
Zâmbetul florii, capul plecat între baţele reci
ale apei, evocă trecutul
din aerul greu
al Galaţiului.
Inocentă, ai zice că doarme,
în timp ce apele-i sugrumă speranţele-n veci.
Străzile se încing, se dilată, se ascund, se sufocă
Iar teii îşi spulberă-n vânt a lor pleată
Uitată-ntr-un gând.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere