Cafe Anglais

sau povestea amanţilor la trombon.

Încă este dimineaţă
când orologiul cafenelei bate
cinsprezece şi un sfert
El e artistul zilei moarte
Şi din zâmbete pictează un muzeu.
Avea o piatră,
21 grame avea
şi peste tot el o căra...
A dus-o-n parc
la o ţigară
dar cafeneaua, atât de-mbietoare
`l ademenea
la o cafea cu whisky
de pe strada Cuvântului.
Aşa că după el
piatra îşi plimba
simţind-o cum,
în el,
ea se zbuciuma.
Închise ochii, piatra îi zbură
şi se pierdu îi mireasma
tinerei lolite.
Privindu-l pe sub gene,
ea îi sugera
cu ochii ei -viorele-
un vis de catifea.
Învăluită-n şarmul ei,
plutea, dar
nu zbura
şi pe sub buzele... alene
-şi strecura caninii albi
ca de strigoi.
Şi gâtul lebădă îi tremura
sub acele lui de priviri
Simţea cum blând o dezbrăca
neruşinat, el o privea
cum inocenta, se ascunde
sub o pulbere de nea.
Oh, blond copil
cum cazi tu pradă
flămândei mâni de poet.