Simt ca orbesc. Ochii mi se-negureaza, o ceata densa se-asterne peste lumea asta. Taciturnul zimtat imi impusca goliciunea trupului. Sangerez, simt asta. O plasa alba s-a asternut peste privelistea abisala. Sculptat in aluat de sange, carnal infloreste o lacrima. Prin pacla densa, nu poti vedea visare, nu pot intrezari speranta.
Intind o mana in gol, cu ghearele ei reci si ascutite, moartea ma trage inspre ea.
Povesti si vise se tes in jurul meu, panza din fire de matase, clocite de paienjii lumii. Simt cum mor si putrezesc, in timp ce tu vorbesti cu mine. In fata mea e alb, in pustiul fiintei mele sunt doar voci pierdute, pierind in albul stins. Sclipire nebuna, esti singura naframa de care ma agat.
Si ninge peste noaptea mea, si-n fiecare fulg e un pumnal de vise strapungandu-ma violent. Alert fuge noaptea, revarsandu-se peste zile, rupand din calendar fila cu fila, viata noastra. In bar, e linistea mormantala a muzicii, mesaje metafizice transmise prin urletul sacru de metal. Cu sange, stropesti zarea, binecuvantand albul. Pescarusii zboara haotic si tipa, scrasnindu-mi dur pe timpan. Apa s-a-nvolburat intr-o izbucnire de valuri. Vantul suiera prin mine, zburand praful ramasitelor mele. Prin ochiul migdalat de jar, vad Iadul... Sau e Raiul ? Eden pierdut in vesminte de iluzie.
In URSS, sinuciderea era pedepsita cu moartea.
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere