Cu fiecare fum ma distrug.
Placere paridisiaca
devine paranoie a destructiei.
Cu fiecare petala ce cade
in negrul orbitor
sugrum apusul zeilor.
Pe "corola de minuni a lumii"
Nu-mi strivii pasii in tacerea diminetii...
Roua, cu sclipire de argint,
curge ca un izvor de taina
peste lume;
peste praf si sec, peste gol si negru,
peste frunze si sange.
Lumea noastra...
Se prabuseste inchisoarea
si chingile metalice se frang
povestire scrisa in ruperea zorilor
cand soarele ne scalda-n dansul lui nebun
Afodisiac, am pierdut Edenul
ce nu a existat.
Dimineata petrecuta in Gradina Publica cu un Dan Rosu si ghiozdanul meu "usor"...
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scuzati deranjul! Toate criticile, intrebarile, parerile, noutatile, dorintele, cerintele, urarile, cantecele, amintirile sau ce va trece dumneavoastra prin cap dupa o partida de blog, puteti scrie aici. Incerc sa raspund cat de rapid pot...