Dimineata rece de noiembrie... Patul caldut inca pastreaza parfumul noptii incandescende a celor doi... El inca doarme neintors. Ea isi deschide ochii, si il priveste cu nonsanata copilei ce-si incalca inocenta, cu ochii ei mari, blanzi, sclipindu-i sub fluturarea genelor...
Se ridica incet din pat, avand grija sa nu-l trezeasca cu scartaitul pasilor ei pe podea. Leganandu-se pe varfurile picioarelor, isi trase camasa lui peste corpul ei dezgolit de ardoarea si caldura de altadata. Merse incet pana in bucatarie... Mai avea inca scurte frisoane, desi corpul ii confirma ca s-a terminat, intreaga ei fiinta se tesea intr-un labirint de senzatii, ametind-o cu agitatia lor. Lumina toamnei strapungea incaperea, cu toate ca era o lumina obosita, peretii bateau in nuantele frunzelor vestejite. Si-a aprins o tigara. Deschise larg fereastra si lasa tacerea orasului sa o absoarba. Desi totul era un vuiet, ea era de un calm intangibil, atat de distanta ca parea ireala. Mecanic, isi turna zahar in cafea si privi lung pe fereastra...
De la balconul ei, privea lumea cum se lasa inghitita intr-o tacere oarba, cum se abandoneaza intr-o alienare de zgomote si sunete, desi surde si necizelate, armonizate in tacerea Lumii. In camera plutea un aer boem, cu parfum de tigara ce il ademeni pe el sa se scoale din pat...
A intrat in bucatarie tacut si a miscat capul in semn de salut. Ea ii pregatise deja ceasca de cafea cu doua cubulete de zahar si ii facu semn spre ea. A sorbit usor din cafeaua ce i se oferise. O picatura de foc i s-a prelins pe trahee pana in stomac, desclestandu-i plamanii. A ramas intepenit, contempland pierdut picatura razleata de cafea ce ramase pe buza cestii. Dezmortindu-se, incepu simti ca timpul s-a oprit. Avea impresia ca se scurge de undeva din sus, prelung si infinit, mai dens decat cafea lui, ce purta gustul buzelor ei.
-Iti place camasa ? intreba el, sprea a sparge tacerea ce ii injunghea urechile de-acum.
-Mm?... Aaah, camasa. Nu stiu, nu te-am vazut cu ea.
-Ciudat...
-Absolut deloc.
-Nu, nu. Sunt convins ca am purtat-o...
-Aseara in niciun caz.
-Ce tigari ai ?
-Dunhill...
-Negre ?
-Nu... Rosii...
-Mmm... Nu, multumesc. Ar trebui sa ma las.
-Asta ai zis si aseara dupa prima gura de coniac.
-Am baut coniac ?
-Pai... Tu nu mai stii ?
-Nu.
-Ai zis ca esti fotograf... Iti amintesti ?
-Evident. N-am cum sa uit asta.
-Imi place parfumul asta... E cumva... hmm... L'eau d'Issey ?
-Cum ti-ai dat seama ?
-E singurul parfum de barbati care chiar imi place.
-Aha... Deci stiai.
-Se poate spune si asa...
-Si... tu cu ce te ocupi ?
-Sunt studenta... La teatru.
-Aha... Interesant.
A venit in fata lui, nu inainte de a mai privi odata lumina rozalie a diminetii si s-a asezat zgribulita intr-un fotoliu. Tanara blondina era angelica. Lua ziarul si se uita tacuta pe el. El se aseza pe pervazul ferestrei, fumand in tacere. Ii arunca o privire profunda, apoi spuse clar si taios:
-Ceva imi spune, ca daca te apleci putin pe spate, ai toate sansele sa cazi.
El pufai amuzat si ii intoarse privirea.
********************************************************************************
Listening to: Clint Mansell - Shellshock
Edith Piaf - L'Etranger
Edith Piaf - Milord
Edith Piaf - L'accordeoniste
The Beatles - Girl
The Beatles - Norwegian Wood
Drinking: Still water
Mood: None.
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
Se afișează postările cu eticheta ziar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziar. Afișați toate postările
luni, 15 noiembrie 2010
miercuri, 3 noiembrie 2010
Comme une parisienne
Era o dimineata rece si alba de noiembrie. Prin zgura saturata se scurg lacrimile zorilor. O ploaie rece si amara se unduieste pe acoperisul fin a cafenelei 'Les desespoires'. La etajul doi, privind stradutele mici si inghesuite, tipand de fervoare, goale de libertate, cu oameni infasurati in paltoane lungi si pline de caldura, dar lipsite de dorinta, cu ochii ei mari si azurii, o tanara blondina priveste aerul ridicandu-se-n rotocoale fumurii. Trupusorul ei firav si sensibil indura biciul ploii, bucurandu-se chiar de atingerea ei blanda, si in acelasi timp, aspra. Aburul dulceag al cafelei ii umezeste ochii de ardoare. Se complace in ploaia ce arde mocnit fiecare centimetru de viata. In oglinda lucie a frumosilor ei ochi, parca fiecare strop vine sa se-admire, in timp ce ea isi rasfrange dulcea privire in fiecare picur ce-i lauda frumsetea.
Ii place cafeneaua asta, intotdeauna diminetile ei s-au impovarat de parfumul ceaiului cu scortisoara si cafelei negre. La mansarda, balconul e rotunjit, cu doua mese. Scaunele, mai ales acestea ii plac, ornate atent, unduite cu trandafiri sculptati. Aerul boem ce-l respira de la etaj e deliciul zilelor noroase. In corpul ei e un freamat de arome, in mintea ei, imaginea lor reinvie. Ploaia isi accelereaza ritmul, zbatandu-se furioasa de pavajul prafuit al strazilor. Isi inalta albastrul dur spre griul cerului, arzand dupa stropii de ploaie. In ceasca, cafeaua neagra preface-n abur roua grabita-a diminetii. Calma, amesteca zaharul in ceasca, ochii devenindu-i niste insule-necate-n valul de emotii. Alert, o lacrima se scurge, acra de durere in cafea. Bautura maligna a vremurilor bune cu nuanta de polipotiune se scurge spre gatlejul ei, ii mangaie dintii cu petele ei si amara isi da drumul spre stomac. Reactie de sfarsit de toamna. Se uita curioasa in ceasca delicata, cu ochii ingustati ca de felina si sec isi zice 'Si nici macar nu-mi place cafeaua...'.
Statea langa pervazul sfartecat de stropii de ploaie si privea cum zgomotul pocneste in ceata diminetii. Oameni grabiti, masini accelerand in goana, ziare imprastiate pe pedalele de piatra. E rece piatra diminetilor de noiembrie, brazdata de ploaia ferventa. Se auzi un scartait, urmat de ivirea unei persoane in cadrul usii. Initial nu si-a dat seama dar cu cat privea silueta cu atat mai mult se instala imaginea frivola in minte-i atrofiata de cotidianul de zi cu zi. Cenusiul zilelor fu strapuns de surasul lui grabit. Purta palton lung si avea ochii umezi si negri, mai negri decat cafeaua ei ce are spuma-nvolburata pe marginea cestii. Ascuns de lumea exterioara, si despaturi ziarul si isi asternu privirele peste el. Venise timpul.
Ea statea la masa, singura, picior peste picior. Purta o rochie neagra, mulata, cu guler de dantela, dezvelindu-i delicat gambele invelite-n dresuri matasoase. Pe umeri isi tinea paltonul desprins parca dintr-o colectie Chanel. Ochii ei mari, de felina, cu pupile zbatandu-se ritmat odata cu ploaia inveninata, erau umbriti de bretonul lung, aranjat sub bereta prafuita. Piele ei pala ca spuma cafelei cu lapte stralucea in luminescenta cadaverica a soarelui pitit dupa norii plumburii. El ii azvarli din genele lui dese privire fugara, iar ea ii raspunse cu o privire lunga, contemplativa, asuprindu-l unui val de sentimente.
Imperativ, el se ridica si ii stranse mana cu putere. Aburul cafelei le inunda narile si le umezea ochii. El o apuca si o stranse in brate. Era timpul sa o ia de-acasa.
Ii place cafeneaua asta, intotdeauna diminetile ei s-au impovarat de parfumul ceaiului cu scortisoara si cafelei negre. La mansarda, balconul e rotunjit, cu doua mese. Scaunele, mai ales acestea ii plac, ornate atent, unduite cu trandafiri sculptati. Aerul boem ce-l respira de la etaj e deliciul zilelor noroase. In corpul ei e un freamat de arome, in mintea ei, imaginea lor reinvie. Ploaia isi accelereaza ritmul, zbatandu-se furioasa de pavajul prafuit al strazilor. Isi inalta albastrul dur spre griul cerului, arzand dupa stropii de ploaie. In ceasca, cafeaua neagra preface-n abur roua grabita-a diminetii. Calma, amesteca zaharul in ceasca, ochii devenindu-i niste insule-necate-n valul de emotii. Alert, o lacrima se scurge, acra de durere in cafea. Bautura maligna a vremurilor bune cu nuanta de polipotiune se scurge spre gatlejul ei, ii mangaie dintii cu petele ei si amara isi da drumul spre stomac. Reactie de sfarsit de toamna. Se uita curioasa in ceasca delicata, cu ochii ingustati ca de felina si sec isi zice 'Si nici macar nu-mi place cafeaua...'.
Statea langa pervazul sfartecat de stropii de ploaie si privea cum zgomotul pocneste in ceata diminetii. Oameni grabiti, masini accelerand in goana, ziare imprastiate pe pedalele de piatra. E rece piatra diminetilor de noiembrie, brazdata de ploaia ferventa. Se auzi un scartait, urmat de ivirea unei persoane in cadrul usii. Initial nu si-a dat seama dar cu cat privea silueta cu atat mai mult se instala imaginea frivola in minte-i atrofiata de cotidianul de zi cu zi. Cenusiul zilelor fu strapuns de surasul lui grabit. Purta palton lung si avea ochii umezi si negri, mai negri decat cafeaua ei ce are spuma-nvolburata pe marginea cestii. Ascuns de lumea exterioara, si despaturi ziarul si isi asternu privirele peste el. Venise timpul.
Ea statea la masa, singura, picior peste picior. Purta o rochie neagra, mulata, cu guler de dantela, dezvelindu-i delicat gambele invelite-n dresuri matasoase. Pe umeri isi tinea paltonul desprins parca dintr-o colectie Chanel. Ochii ei mari, de felina, cu pupile zbatandu-se ritmat odata cu ploaia inveninata, erau umbriti de bretonul lung, aranjat sub bereta prafuita. Piele ei pala ca spuma cafelei cu lapte stralucea in luminescenta cadaverica a soarelui pitit dupa norii plumburii. El ii azvarli din genele lui dese privire fugara, iar ea ii raspunse cu o privire lunga, contemplativa, asuprindu-l unui val de sentimente.
Imperativ, el se ridica si ii stranse mana cu putere. Aburul cafelei le inunda narile si le umezea ochii. El o apuca si o stranse in brate. Era timpul sa o ia de-acasa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)