Pas-Parole

Nisip. Mă înec în nisip până la pleoape. Nu mai pot respira, nisipul îmi inundă gura, traheea, creierul, mintea... gândesc nisipos. Mă trezesc în noapte . Ce fel de vis mai e şi ăsta? De vreo patru nopţi încoace se tot repetă. Picioarele-mi sunt de plumb. Nu-mi pot mişca nici măcar mâinile, sau buzele... Nu mai respir. Ştiu că în camera asta e un mort. Îi simt carnea putrezindă, îi aud amintirile tăcând, stingându-se sub flamura stinsă de câteva zile a cărnii moarte.
Nu m-am întrebat niciodată ce va fi dincolo. Ce e moartea, sau chiar ce e viaţa. Cine suntem noi? Însă nu e un mister, e ceea ce noi nu vedem. Viaţa e perdeaua dinaintea lumii de după moarte. Iar moartea e îndepărtarea perdelii. Orice final e un nou început. Undeva, se aude o coliziune înfiorătoare. Scârţâit de roţi, ambreiaj, frână. Paşi tăcuţi pe alee...

Focul de pe plajă încă arde. Îl privesc tăcută din mormântul meu de nisip. Simt parfumul mării, şi simt cum spuma se zbuciumă nervoasă să mi-l stingă. Paşi? La ora asta? Pe plajă? Dar cât e ceasul?...

Înainte să plece de-acasă, a sărutat-o pe fruntea răcită de suforile creaţiei. Viaţa ce se naştea în ea a erodat-o, a săpat brutal în ea, mestecându-i floarea tinereţii, măcinâdu-i visele. Şi a lăsat-o pe scaun, cum stătea şi înainte, cu mlădiţele albe legănându-se prelung, uitând atingerea mâinii aspre. Îşi puse uniforma şi plecă.

Un copil în uterul mamei se gândeşte la sfârşitul acelei vieţi interioare. Acum trăieşte într-o cutie moartă, până şi ceasornicul sângeriu a-ncetat să mai plângă. Acum, doar leneş se mai scurge o lacrimă din emoţia iubirii ce l-a născut şi omorât. Cât o urăşte! Cât de oribil este să începi să mori prin a urî? Cutia toracică a fetusului tremura.

Distinge o fiinţă lângă el. Ştie că e un cadavru. În camera asta toţi sunt morţi. Îşi roti globii albăstrui, laptoşi parcă, în căutarea unei raze. Cuante colorate îl fulgerau până-n fundul retinei. Fovea centralis. Acum, doar un punct orb.

Inima pulsează rapid. 220 de bătăi pe minut. Imposibil! Forţa umană e uimitoare. Dar şi mai uimitoare e puterea minţii. Iar mintea mea... Ei bine, gândul meu m-a adus aici, în străfundul clepsidrei cu viaţă, să mă scald în fiecare secundă pe care o muriţi voi! Dar ceea ce vă omoară pe voi, cu fiecare fracţiune, pe mine mă-nveleşte într-o crustă de ghimpi.

Păşeşte pe plajă. Şi-a omorât nevasta şi copiii nenăscuţi. Trei vieţi m-au sugrumat şi m-au târât din adânc. Nisip. Ceva mă ridică din nisip, focul e stins demult. Respir mai liber ca niciodată. Gândesc înmărmurit. Lumina orbitoare se stinge uşor. Mă trezesc. E încă noapte. Ceasul nu s-a mişcat o secundă de la trezirea bruscă de dinainte.

Mă uit în oglindă, dar nu ştiu cine sunt. Îmi scot cămaşa pentru a vedea memoriile unei lupte. "Arta de a satisface un criminal prin simplul fapt că te supui"... De ce scrie asta pe corpul meu? Şi cine este Sada? Pe corpul meu, literele păreau să alerge, alunecând spre ultima clipire. Privirea rămâne ţintuită, iar cortina de gene cade dramatic peste irisul decolarat de lacrimi.

Soldatule, bine ai venit în Paradis!

Dimineata de noiembrie...

Dimineata rece de noiembrie... Patul caldut inca pastreaza parfumul noptii incandescende a celor doi... El inca doarme neintors. Ea isi deschide ochii, si il priveste cu nonsanata copilei ce-si incalca inocenta, cu ochii ei mari, blanzi, sclipindu-i sub fluturarea genelor...
Se ridica incet din pat, avand grija sa nu-l trezeasca cu scartaitul pasilor ei pe podea. Leganandu-se pe varfurile picioarelor, isi trase camasa lui peste corpul ei dezgolit de ardoarea si caldura de altadata. Merse incet pana in bucatarie... Mai avea inca scurte frisoane, desi corpul ii confirma ca s-a terminat, intreaga ei fiinta se tesea intr-un labirint de senzatii, ametind-o cu agitatia lor. Lumina toamnei strapungea incaperea, cu toate ca era o lumina obosita, peretii bateau in nuantele frunzelor vestejite. Si-a aprins o tigara. Deschise larg fereastra si lasa tacerea orasului sa o absoarba. Desi totul era un vuiet, ea era de un calm intangibil, atat de distanta ca parea ireala. Mecanic, isi turna zahar in cafea si privi lung pe fereastra...
De la balconul ei, privea lumea cum se lasa inghitita intr-o tacere oarba, cum se abandoneaza intr-o alienare de zgomote si sunete, desi surde si necizelate, armonizate in tacerea Lumii. In camera plutea un aer boem, cu parfum de tigara ce il ademeni pe el sa se scoale din pat...
A intrat in bucatarie tacut si a miscat capul in semn de salut. Ea ii pregatise deja ceasca de cafea cu doua cubulete de zahar si ii facu semn spre ea. A sorbit usor din cafeaua ce i se oferise. O picatura de foc i s-a prelins pe trahee pana in stomac, desclestandu-i plamanii. A ramas intepenit, contempland pierdut picatura razleata de cafea ce ramase pe buza cestii. Dezmortindu-se, incepu simti ca timpul s-a oprit. Avea impresia ca se scurge de undeva din sus, prelung si infinit, mai dens decat cafea lui, ce purta gustul buzelor ei.
-Iti place camasa ? intreba el, sprea a sparge tacerea ce ii injunghea urechile de-acum.
-Mm?... Aaah, camasa. Nu stiu, nu te-am vazut cu ea.
-Ciudat...
-Absolut deloc.
-Nu, nu. Sunt convins ca am purtat-o...
-Aseara in niciun caz.
-Ce tigari ai ?
-Dunhill...
-Negre ?
-Nu... Rosii...
-Mmm... Nu, multumesc. Ar trebui sa ma las.
-Asta ai zis si aseara dupa prima gura de coniac.
-Am baut coniac ?
-Pai... Tu nu mai stii ?
-Nu.
-Ai zis ca esti fotograf... Iti amintesti ?
-Evident. N-am cum sa uit asta.
-Imi place parfumul asta... E cumva... hmm... L'eau d'Issey ?
-Cum ti-ai dat seama ?
-E singurul parfum de barbati care chiar imi place.
-Aha... Deci stiai.
-Se poate spune si asa...
-Si... tu cu ce te ocupi ?
-Sunt studenta... La teatru.
-Aha... Interesant.
A venit in fata lui, nu inainte de a mai privi odata lumina rozalie a diminetii si s-a asezat zgribulita intr-un fotoliu. Tanara blondina era angelica. Lua ziarul si se uita tacuta pe el. El se aseza pe pervazul ferestrei, fumand in tacere. Ii arunca o privire profunda, apoi spuse clar si taios:
-Ceva imi spune, ca daca te apleci putin pe spate, ai toate sansele sa cazi.
El pufai amuzat si ii intoarse privirea.
********************************************************************************

Listening to: Clint Mansell - Shellshock
                   Edith Piaf - L'Etranger
                   Edith Piaf - Milord
                   Edith Piaf - L'accordeoniste
                   The Beatles - Girl
                   The Beatles - Norwegian Wood
Drinking: Still water
Mood: None.