E prima ploaie de septembrie.

E prima ploaie de septembrie,
Prima ploaie rece,
prima ploaie plânge,
ploaia tace
când picăturile sărută pămîntul
însetate de dor
spărgându-se în veşnică tăcere.
Fumul se ridică,
Fum aburind
Fum dens
Fum de ţigară...
E o pauză în mine,
o pauză în ploaie,
o pauză în venele
naturii.
E prima ploaie de septembrie
şi n-aş vrea să mai plece
dar o picătură sărută ţigara
şi ţigara plouă în mii de picături încinse,
roşii de foc.
Scrum- picătura se scurge pe mâini,
pe vene,
face o pauză-ntre vene şi plânge.
Şi eu plâng.
E frig şi vântul se înalţă fum
în cerul negru.
Sau e violet?
E frig şi în mine e cald.
Plouă cu suflete
şi ei calcă în picioarele cuvintele, grăbiţi,
stropind cu vorbe goale.
Ploaie goală,
Ploaia plânge,
şi zbiară şi urlă,
tăcut, nevăzut, nesimţit
doar cafeaua dimineţii ce vine
mai simte glasul stins al toamnei.

Pas-Parole

Nisip. Mă înec în nisip până la pleoape. Nu mai pot respira, nisipul îmi inundă gura, traheea, creierul, mintea... gândesc nisipos. Mă trezesc în noapte . Ce fel de vis mai e şi ăsta? De vreo patru nopţi încoace se tot repetă. Picioarele-mi sunt de plumb. Nu-mi pot mişca nici măcar mâinile, sau buzele... Nu mai respir. Ştiu că în camera asta e un mort. Îi simt carnea putrezindă, îi aud amintirile tăcând, stingându-se sub flamura stinsă de câteva zile a cărnii moarte.
Nu m-am întrebat niciodată ce va fi dincolo. Ce e moartea, sau chiar ce e viaţa. Cine suntem noi? Însă nu e un mister, e ceea ce noi nu vedem. Viaţa e perdeaua dinaintea lumii de după moarte. Iar moartea e îndepărtarea perdelii. Orice final e un nou început. Undeva, se aude o coliziune înfiorătoare. Scârţâit de roţi, ambreiaj, frână. Paşi tăcuţi pe alee...

Focul de pe plajă încă arde. Îl privesc tăcută din mormântul meu de nisip. Simt parfumul mării, şi simt cum spuma se zbuciumă nervoasă să mi-l stingă. Paşi? La ora asta? Pe plajă? Dar cât e ceasul?...

Înainte să plece de-acasă, a sărutat-o pe fruntea răcită de suforile creaţiei. Viaţa ce se naştea în ea a erodat-o, a săpat brutal în ea, mestecându-i floarea tinereţii, măcinâdu-i visele. Şi a lăsat-o pe scaun, cum stătea şi înainte, cu mlădiţele albe legănându-se prelung, uitând atingerea mâinii aspre. Îşi puse uniforma şi plecă.

Un copil în uterul mamei se gândeşte la sfârşitul acelei vieţi interioare. Acum trăieşte într-o cutie moartă, până şi ceasornicul sângeriu a-ncetat să mai plângă. Acum, doar leneş se mai scurge o lacrimă din emoţia iubirii ce l-a născut şi omorât. Cât o urăşte! Cât de oribil este să începi să mori prin a urî? Cutia toracică a fetusului tremura.

Distinge o fiinţă lângă el. Ştie că e un cadavru. În camera asta toţi sunt morţi. Îşi roti globii albăstrui, laptoşi parcă, în căutarea unei raze. Cuante colorate îl fulgerau până-n fundul retinei. Fovea centralis. Acum, doar un punct orb.

Inima pulsează rapid. 220 de bătăi pe minut. Imposibil! Forţa umană e uimitoare. Dar şi mai uimitoare e puterea minţii. Iar mintea mea... Ei bine, gândul meu m-a adus aici, în străfundul clepsidrei cu viaţă, să mă scald în fiecare secundă pe care o muriţi voi! Dar ceea ce vă omoară pe voi, cu fiecare fracţiune, pe mine mă-nveleşte într-o crustă de ghimpi.

Păşeşte pe plajă. Şi-a omorât nevasta şi copiii nenăscuţi. Trei vieţi m-au sugrumat şi m-au târât din adânc. Nisip. Ceva mă ridică din nisip, focul e stins demult. Respir mai liber ca niciodată. Gândesc înmărmurit. Lumina orbitoare se stinge uşor. Mă trezesc. E încă noapte. Ceasul nu s-a mişcat o secundă de la trezirea bruscă de dinainte.

Mă uit în oglindă, dar nu ştiu cine sunt. Îmi scot cămaşa pentru a vedea memoriile unei lupte. "Arta de a satisface un criminal prin simplul fapt că te supui"... De ce scrie asta pe corpul meu? Şi cine este Sada? Pe corpul meu, literele păreau să alerge, alunecând spre ultima clipire. Privirea rămâne ţintuită, iar cortina de gene cade dramatic peste irisul decolarat de lacrimi.

Soldatule, bine ai venit în Paradis!

Sous la plouie, elle reste coquette...

„Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam «incendii». Cat sunt de inalt, de un metru saizeci si sase si jumatate, corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pamant. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inima, de la fiecare muschi pana in varful degetelor!“ Mathias Malzieu, Mecanica inimii


Nu te mai suport. Nu mai suport. Piei!

El o priveste de la departare, o observa, stand tacut pe banca. Un dans printre fulgi de ploaie, ar vrea s-o stranga la piept tot timpul, pana din ochii de copil i-ar curge tematoare, tremuratoare, lacrimi. Monolog cu sine insusi, el stie ca acea clipa va veni si-l roade cu taria ei otrava ce colcaie in sangele fierband, oxidandu-se in mici bule de oxigen. Acizi, plamanii-i freamata sub miile de ace de monoxid de carbon, radioactiv pulseaza cianura prin corpul lui. Dar inima inca-i respira tacuta, in batai aritmice. Si el o vede in continuare pe ea, dansand in fata lui, alergand prin cercurile de ploaie [sau de ninsoare, caci el nu mai distinge stari de agregare, ci doar silueta ei]. Si stie ca n-o va avea vreodata.

-------

Inchide ochii. Il ferme les yeux. Prin pleoapele secate de umoare simte cristalinul cum se zbate si freamata ca nasul pradatorului in fata victimei. Ea vine de pe balcon uda, aducandu-i de pe pervaz o cafea deja racita, asezata pe o carte cartonata. Dar el e orb. Ea il inveleste si soarbe din cafea. Lui ii pune whisky. De l-ar putea ea proteja de propria ei masca, de hidosul chip pe care, perversa, il ascunde sub ochii mari cu pupilele dilatate ce il privesc neprihaniti, parca nevatamat de pur se-ntoarna pe sub gene. El deschide ochii. Il ouvre les yeux. Ea il saruta pe frunte si ii strecoara-n palma un bilet. Ii aprinde o tigara, fosnind-o intre buzele ei si, delicat, i-o streacoara intre dinti. El ar vrea sa priveasca spre ea, dar in fata marea se prelinge suvoaie pe perdeaua parasita, iar frunzele - presentimentul toamnei ce-a trecut - se propaga spre vidul existentei lui. Tic-tic, clac-clac. Creierul lui e un ceasornic caruia i-a sarit rubinul de la secundar. Te poti masura fara secunde?

Eu? Cine?

Pai asta se traduce simplu prin 'Cine sunt eu?'... Pai, da! Am ajuns la inevitabila intrebare si am dezbatut-o mult si cu multe persoane, care eventual ma vor uri pe vecie... Pentru ca eu nu sunt altceva [decat o pata de sange care vorbeste, ati zice. *Dar nu, nu e asta*] decat o maniaco-depresiva [cu acte in regula!] cu foarte multe obsesii, tulburari de personalitate si instabila emotional. Exact! M-am hotarat ca dupa *stati sa numar* 5 luni *muahahaha... mi-a luat vreo 3 minute* sa dezvalui fata psihopatei din spatele ecranului. Adevarul e ca stiti toti cine sunt, iar marturia asta scrisa nu mi-e utila decat mie... De ce? Pentru ca am nevoie de un raspuns, fara sa stiu intrebarea si o caut neincetat printre ferestrele de ganduri aburite pe care mi le azvarl aici. Eu sunt rasul dement pe care-l aud vecinii la 3 dimineata in timp ce am un cosmar, eu sunt plansul violent cu care ma izbesc cu organul de cutia coastelor, eu sunt urletul cu care sfasii zilele cetoase de noiembrie, eu sunt gafaitul pe care-l auzi pe scari, eu sunt aburul ce se prelinge din trenul ce trece nepasator prin gara, eu sunt lacrima ce ti-o ascunzi in coltul ochiului si care-ti curge si se-agata-n colt de buza, eu sunt lingurita de zahar din ceaiul de iasomie, eu sunt ochii ce te privesc ascutiti din spatele ferestrei iar tu nu vezi cat tipa dupa tine, eu sunt tigara de dimineata, eu sunt cafeaua de la ora 1, eu sunt pacienta care-ti cere bani de metrou, desi nu va parasi niciodata ospiciul, eu sunt tumoarea din plamanii tai, eu sunt ataxie din creierul tau, eu sunt insasi schizofrenia care ti-a-ncoltit intre pliurile cefalice calde ca asternuturile tale dimineata... Nu ma condamna. Eu caut fericirea ce mi-o ofera ochii ei, pititi sub genele lungi, caut visul in care ma-nvaluie parfumul ei dulceag, caut rujul rosu cu care-si infloreste buzele iarna, caut acel strop de sange ce i l-am smuls din talpa moale, caut degetelele micute si atat de delicate ale picioarelor ei, caut sa alunec inspre glezna si ma intorc la talpa, caut poezia ce ti-am scris-o din urlete de disperare pe talpa, caut apusul ce ti l-am pictat pe abdomen, caut ochii ce ti i-am cusut pe spate, caut vertebrele ce se ivesc sub stratul fin de piele pala, aproape alba, caut jocul in care ma atragi de fiecare data. Am realizat ca tu ma faci sa fiu o pedofila oribila, demna de toata razvratirea ta, sa fiu un copil mai naiv decat tine cateodata, sa fiu o Lolita pana ce te-agat si eu intre aorta si ventricul si in cele din urma sa-mi cos de valva un spin... Pentru ca am nevoie de tine.
Vine primavara. Florile vor inflori, voi astepta vara. Pentru ca vreau iar vechea mea iubire, sa ma hranesc din pacatele ce nu le voi savarsi niciodata... nu cu tine. Pentru ca pe tine te-am omorat.
Si asa imi inchei eu ceea ce parea a fi un monolog normal *banuiesc ca cititorii mei n-au noroc* cu niste concluzii vagi, care probabil va confirma dementa, tulburarea mea maniaco-depresiva si pierderea luciditatii cand ma lasi cu tastatura in mana. Multumesc celor care au urechi de ascultat ce spun eu aici.

Listening to John Lennon - Imagine
                  The Beatles - Eleanor Rigby
                  Ian Dury - Sex&Drugs&Rock'n'Roll
                  Black Sabbath - Paranoid
                  The Beatles - Norwegian Wood
                  The Beatles - Yellow Submarine
                  The Beatles - Hey Jude
Reading - Frank Kafka - Colonia Penitenciara
                Dictionar ilustrat de biologie
Drinking - Water with Mg and Ca
Eating - antidepressants

Razboi crepuscular

Ea închide ceasul. Este 21 aprilie 1963... Ea se descalţă şi începe să arunce cu pietricele. Marea se zbuciumă, vaporizându-se sub linia orizontului, izvorând cu iz de dorinţă dintr-o rază scăpărată în străfund de-albastru. Culoarea violacee a buzelor de soare se răsfrânge ca o crudă rememorare a zilei ce devine ieri. Până la asfinţit, se mai auzea doar ecoul voalului mării purtat prin ani de suferinţe, îngânat de vocea unei inimii descleştate într-un circuit de umbre. Acum, ea se aşază pe jos, scrutând zarea cu ochii ei aproape cenuşii. Cât am privit amurgul, cufundată într-o dâră de nisip, aşezat pe pietricele, mi-am amintit. Totul devenise atât de confuz! Scrisoarea lui, notificarea, urletele, plânsetele, durerea inimaginabilă a începerii procesului de putrezire, toate se azvârliseră peste mine... Dar din toate, am desprins promisiunea, făcută printre pensule murdare şi plumburiu uleios picurat pe jos.

Rămâne tăcută pentru câteva momente. În scena intră Gertrude, strigând-o.

- Fried, Fried... Friederike! Ce ai păţit?

Friederike mai aruncă o piatră în apă.

- Fried, eşti bine?

După ce nu i se răspunse nici la a doua încercare, realiză că venise clipa.

- Ai primit?

- Da.

- Cât mai ai?

- O lună jumate, fix cât să termin 'liceul' ...

- Fried...

- E în regulă.

- O să te găsesc.

- Nu, te rog nici să nu mă cauţi.

- Ce se întâmplă?

- Nimic.

- Ce îţi fac? Scrie asta, nu?

Ea revine la starea intangibilă, aruncând mecanic câte o piatră în apă.

Primavara in suflet.

Batista cu miros dulceag de tutun... Scrisori uscate, pierdute in mucegaiul trandafirului tau. Negru, a doua natura... Albastru, nebunie. In sufletul meu uscat, inmugureste o raza de primavara. In raceala macabra a vietii stingandu-se-n pamantul sec, simt cum prinde radacini. Ti-am cerut sa ma lasi, dar curgerea nemiloasa a timpului nu se indura de noi. Blocati in timp, deliru-mi se aprinde si mistuie tot ce intrevede. Mugur roz, devii violet, te usuci, si infloresti din nou. Iubire ?
In usa crapata de dorinte, ura si alte sentimente prea umane pentru a nu le simti, se aud batai ritmate.
-Iubito ?

Secundarul s-a oprit pentru mine. In ochii caramelizati, se pierde viciul verde-spalacit. Privire goala... Pasiune ? Ceasul nu mai tacane in ritmul inimilor noastre... Sincron pierdut in tacerea molcoma.

Un vals printre cioburi de tinere suflete
Ce se nasc din flori de cires sidefii
Patate cu-ale amurgului spume vii;
Vocea primaverii danseaza in culori pastelate.

Napustindu-se, ia forma iubirii-nfloritoare,
Ca o cortina ce cade; pretext al iernii ce-a trecut.
Te-mbratiseaza cu sunetele unui pian nevazut
Si naste din tine primavara, prefata-a verii zambitoare.

Un vals de licurici, sub clar de luna, fara prejudecati:
Motiv de pocnete de flori in bataia soarelui auriu,
Mireasma florilor atinge sufletul cerului azuriu
Seva vietii renascute evadand timid din copacii morti.

Un vals de muritori sub dinti de soare-ascuns, de timp impovarat.
Vorbeste-mi, vorbesti mult, dulce primavara
Ca si cum ti-ai scurge tot sangele in ploaia amara.
Mai stai o zi, o primavara, mai canta pentru noi o dat'...

Listening to Clint Mansell - Death is The Road We Awe
                  Rammstein - Benzin
                  D=Out - Harukaze Shalala...
                  D=Out - Aoi Tori.

Cantecele de primavara imi aduc aminte de rasuflarea dulceaga a toamnei, iar balada toamnei primvara-n suflet.
Mood: Indragostita ? Se poate... Mai rar^^

Poem.

Curgere...
Ca lacrimi greoaie,
Se revarsa.

Timp...
In eternitatea ta
Acopera-ma.

Voal negru...
Presimtirea mortii
Te-ngreuneaza.

Sinucidere...
Durere dulce
Otravindu-te.

Arzandu-ti esofagul,
otrava picura alene,
Doreste-ma.

Sangele purpuriu...
Zvancneste ritmat in vene,
Lasa-l sa curga
In sistola si diasistola.

Tipat,
Disperat, nu poti opri
Caderea frunzelor roscate.

Ruginit,
Mecanism dur al lumii,
Opreste timpul in loc.

Opreste caderea florii,
Delicata,
Cu pata catifelei purpurii scaldata
In albul pur al diminetii.

Floare de prun...
In albul tau amar,
M-ascund si eu.

Negrul noptii
Nu protejeaza,
Dar curge,
Manjindu-te cu sangele lui.

Listening to: Guns N' Roses - Every Rose Has Its Thorn
                   Guns N' Roses - Paradise City
                   Guns N' Roses - Civil War
                   Guns N' Roses - Sweet Child O' Mine
                   Guns N' Roses - Chinese Democracy
                   Guns N' Roses - Night Train
                   Guns N' Roses - This I Love
Reading: Osamu Dazai - Amurg
Drinking: Water
Eating: Tiramisu with Grand Marnier [my only meal today ^^]