Stare de letargie mortala. Mi-e sila, mi-e lene. Planez asupra unui nor se sentimente. In rosul carnal al buzelor tale, se pierde oceanul lacrimilor mele. Simt nevoia de afirmare, dar plumbul imi inchide pleoapele. Sfarmarea viselor le destrama in praful rece al umanitatii. Acum e tarziu sa mai adaug ceva la tot ce a fost… Spargerea nemiloasa a timpului in valurile inghetate deapana o poveste plina de atata dor incat mi-a amutit gandul printre lacrimi. Am colindat cu tine printre imagini pline de frumusete, imagini asa de placute pe care nu am cum sa le uit vreodata. In plimbarea noastra pe aleile inguste, picioarele mi s-au afundat in frunze, iar ritmul melodiiei noastre mi-a inundat urechile. Am simtit o usoara usurare, brusc m-am simtit ca un fulg, iar calcaiele mi s-au ridicat de pe pamant. Am inceput sa topai printre frunzele cazute pe asfaltul rece. E doar o fericire efemera, ma sfasie cu efervescenta ei. Tu pasesti calm, prin baltile maloase, uitandu-te la reflectia ta mizera. Grabiti, oamenii nu stau sa priveasca. Cocolositi in paltoane, pelerine si fulare... carne incalzita, suflet inghetat de nepasare. A venit toamna !
Sub urletul lacrimilor evanescente, ochii mi se-ngalbenesc, fata capata un argintiu prafuit, eu ma destram in zbor de pasari. Mi-e dor sa zbor iar langa tine. Mi-e dor sa ma cocolosesc la pieptul tau in ploaia mocnita de septembrie. Clipire sacadica, inca o zi mai trece pe langa mine. Griul lumii picteaza pe spatele meu cu pensula de ace. Din sange nu vezi decat seva, caci roseata se scurge si pateaza podeaua de lemn. Scartait usor, o inima inca se zbate intr-o cutie de sticla. Sistem de tuburi pompeaza. Eu o privesc cu rasuflarea taiata, simtiind fiecare pulsatie a cutiei ca un cutit rasucindu-se-ntr-o mangaiere surda in plamani. Desen abstract, pe patul unui spital, totul pare pustiu. Infirmiera mortii, suge ca un burete fiecare strop de ploaie din mine.
Razboi al democratiei comuniste. In fiecare zi, imi sunt dictate noi gandirii si sentimente. Le-am avut vreodata pe ale mele? De pe frontul de pe Est, in departare vezi stindardul arzand al fiintei tale.
-Soldatule, am auzit că bolșevicii au interzis moartea…
joi, 30 septembrie 2010
miercuri, 29 septembrie 2010
Despartire
Umezeala de septembrie. Ploaia aprinsa curge prin mine, ma stinge de boala, de durere, imi curge agale prin vene ca dintr – un vast eter. Imi scutura petalele uscate-mi intr-o zvacnire nebuna, unduindu-se violent pe conturul frunzelor. Se scutura cu jale, cazand cu stropi mari si limpezi, aproape fazi. Picaturile se impletesc in corzile vioarei noastre, asemenea sevei scurgandu-se alene din vene cutate. Apa ei rece, cu ace de gheata ce ti se-nfig in corp umple desertul viselor noastre... Iluzii si nisip, devin noroi. Brusc, brutal, loveste pe cord cu imaginea ei dezolanta. Aroma de lichior in ploaie, gust amar de cirese pierdut in cenusiul atmosferei. In disperarea suierului brizei, ma uit la cerul gri. Ochii tai nu mai oglindesc lumina asta rece, nu mai ai acelasi foc in inima. Ciorile negre prevestesc un final. Aproape s-a obisnuit cu tipatul lor gutural, uneori prea asemanator cu cel al femeii isterizate care ii stricase multe nopti, mai ales ca pe undeva, pe acoperisul casei de peste drum, se afla un cuib. Fusese frapat de discordanta dintre negrul abanos al penajului lor si albul murdar al cerului. Acel alb deprimant aproape il inghitea cu furia lui, iar pe stropii de ploaie ii simtea gaurind asflatul.
Se izbeau cu toata ura lor de asfalt. Ineaca-mi teama si ura si disperarea si depravarea si emotia si frigul si plansul si calmul si nerabdarea si infierbantarea si infrigurarea si febra si alergatul si tipatul si tropotul ritmat in bratele tale. Lasa-ma sa plang pe sanii tai de apa, spaland lumea asta mizera. Nu pot opri timpul sa curga. Cu fiecare picatura, il simt sapand adanc spre os, facandu-si drum prin carnea putrezinda. Spala-mi osemintele si maruntaiele si mintea si sufletul si sangele si negreala si fierea si acidul si lasa-ma pura in bratele tale albe sa zac. Sunt uda din cap pana in picioare. Nebunia alergand prin balti, improscand si stropind si razand si plangand si urland si tipand in ploaia rece. Mi-e atat de frica incat nu mai pot opri ironia Zambetului. Minciuna asta neagra n-o spala nicio ploaie.
Noi nu suntem cei doriti. Eu nu sunt cea asteptata. In gheata ploii, invelita in fiorii ei electrizanti, te astept sub umbrela. O pastrez doar pentru tine, caci mie imi ploua pe suflet cu lacrimi de ardoare. Adio cu lacrimi spalate de ploaie in mizeria ultimelor clipe. Imbratisare mincinoasa, sarut amar, totul e fad si decadent. Suntem minciuna. Am devenit ce uram mai mult.
Frica-mi izbeste peretii pieptului, fumul cald imi tipa-n plamani, rozandu-i, arzandu-i, crapandu-le venele si jucandu-se cu oxigenul. Scurs din crapaturi, incet se-aprinde negrul. Moartea ne-mpresoara. M-a inghitit uitarea. In buzele tale pline se pierde roseata vietii cand seva amare imi curge pe gat... Azi am scuipat sange si nu pot decat sa simt bucuria dulce a invingerii. Victoria minciunii asupra mea, pana si simpla mea existenta e dovada imoralitatii si a pierzaniei. Mai vomit sange. De cand ne-am luat ramas bun, moartea mi s-a cuibarit in suflet si a-nflorit spectaculos cu muguri de mucegai. Negru fluid, nu te temi sa iei si ultimul ciob ?
In ploaia rece inca iti arunc o ultima privire. Nu o merit, dar totusi o fur. Trisez. Sunt atat de uda ca nici sangele scuipat nu ma pateaza. Mercurul se ridica in coloana lui, iar nivelul oxigenului mastii mele scade. Minciuna ma sufoca. Despartirea ma omoara. Minciuna ma tradeaza. Despartirea imi lasa un gol de neumplut. Esenta se scurge pe treptele de piatra, izbite de prea multe razboaie si lupte. Sangele meu nu-l vei spala niciodata.
Listenig to Draconian- Death, come near me
Tristania - Sirene
Tristania - Cease to Exist
Tristania - December Elegy
Tristania - Beyond the Veil
Behemoth - At the Left Hand ov God
Draconian - The cry of silence
Draconian - The Solitude
Threates Des Vampires - Il Vampiro
Sonic Syndicate - Eden Fire
Sonic Syndicate - Only Inhuman
Agalloch - Not Unlike The Waves
Se izbeau cu toata ura lor de asfalt. Ineaca-mi teama si ura si disperarea si depravarea si emotia si frigul si plansul si calmul si nerabdarea si infierbantarea si infrigurarea si febra si alergatul si tipatul si tropotul ritmat in bratele tale. Lasa-ma sa plang pe sanii tai de apa, spaland lumea asta mizera. Nu pot opri timpul sa curga. Cu fiecare picatura, il simt sapand adanc spre os, facandu-si drum prin carnea putrezinda. Spala-mi osemintele si maruntaiele si mintea si sufletul si sangele si negreala si fierea si acidul si lasa-ma pura in bratele tale albe sa zac. Sunt uda din cap pana in picioare. Nebunia alergand prin balti, improscand si stropind si razand si plangand si urland si tipand in ploaia rece. Mi-e atat de frica incat nu mai pot opri ironia Zambetului. Minciuna asta neagra n-o spala nicio ploaie.
Noi nu suntem cei doriti. Eu nu sunt cea asteptata. In gheata ploii, invelita in fiorii ei electrizanti, te astept sub umbrela. O pastrez doar pentru tine, caci mie imi ploua pe suflet cu lacrimi de ardoare. Adio cu lacrimi spalate de ploaie in mizeria ultimelor clipe. Imbratisare mincinoasa, sarut amar, totul e fad si decadent. Suntem minciuna. Am devenit ce uram mai mult.
Frica-mi izbeste peretii pieptului, fumul cald imi tipa-n plamani, rozandu-i, arzandu-i, crapandu-le venele si jucandu-se cu oxigenul. Scurs din crapaturi, incet se-aprinde negrul. Moartea ne-mpresoara. M-a inghitit uitarea. In buzele tale pline se pierde roseata vietii cand seva amare imi curge pe gat... Azi am scuipat sange si nu pot decat sa simt bucuria dulce a invingerii. Victoria minciunii asupra mea, pana si simpla mea existenta e dovada imoralitatii si a pierzaniei. Mai vomit sange. De cand ne-am luat ramas bun, moartea mi s-a cuibarit in suflet si a-nflorit spectaculos cu muguri de mucegai. Negru fluid, nu te temi sa iei si ultimul ciob ?
In ploaia rece inca iti arunc o ultima privire. Nu o merit, dar totusi o fur. Trisez. Sunt atat de uda ca nici sangele scuipat nu ma pateaza. Mercurul se ridica in coloana lui, iar nivelul oxigenului mastii mele scade. Minciuna ma sufoca. Despartirea ma omoara. Minciuna ma tradeaza. Despartirea imi lasa un gol de neumplut. Esenta se scurge pe treptele de piatra, izbite de prea multe razboaie si lupte. Sangele meu nu-l vei spala niciodata.
Listenig to Draconian- Death, come near me
Tristania - Sirene
Tristania - Cease to Exist
Tristania - December Elegy
Tristania - Beyond the Veil
Behemoth - At the Left Hand ov God
Draconian - The cry of silence
Draconian - The Solitude
Threates Des Vampires - Il Vampiro
Sonic Syndicate - Eden Fire
Sonic Syndicate - Only Inhuman
Agalloch - Not Unlike The Waves
marți, 28 septembrie 2010
Death Is The Road We Awe
Stransoare malefica... Precipitat acid... Zambet de morfina...
Un singur sentiment a ramas. Acela care naste si omoara tot. Acela care imi naste sperante si-mi omoara teama. Daca ar putea el sa-mi omoare si suferinta… Acea suferinta pricinuita de lipsa de intelegere. De teama. Si nu de teama mea, caci tu stii ca eu nu ma tem de nimic. De teama lor. Teama ca din mine poate iesi moarte, distrugere, vandalizare, devastare. Ei nu inteleg ca pe acestea le tin sub control. Ca ura mea e rationalizata. Ca durerea ce o aduc constient e controlata. E utila, fecunda. E pura.
A broken violin: strings trembling, whispering death. As the notes fell in its cold embrace, the bow is drawn across them. A deep forlorn note echoes sorrowfully, passionately lowing the flow of armony. Pure poison made of love. Painfuly telling a story, a bitter-sweet melody in the wistful winds. Maybe we have no reason to fret, for death might be a wondrous quartet.
Another piece dies, losing another chunk, the keys being stroked. Violently screaming its sonata, while the full moon rises upon the crimson velvet growls. Red hues striking the heart with their beat. Angelic creeping from their coffin, they dance on the keys. Heavenly, they smooth the sound, the scent of blossom drifted me and swayed calmly with the music. Slowly, the gorgeous sound decreased into a balance of rhythms...
The poisonous kiss fills our hearts. Longing for oxygen, struggling in the bliss of hydrogen, you ask for the punishment of your sins. Let the arsenic trioxide pour, drain me in hydrogen cyanide. I should bathe in sulfuric acid, cause its the fire of our heart that burns my flesh. Skin crawling for your plutonium hands. Asphyxiate me with your nitrogen breath. I want to die in your arms, high on tetrahydrocannabinol. Chlorine looks, you want my carbonised corpse, I want to feel your warm organic redox reaction like you're the tetrachloride and I'm just methane powerfuly reacting. Neutralize me like we're both just hydrochloric acid and sodium hydroxide solutions.
Luminous strings of purity spring from our chemistry. Calm blossoms of toxic and hazardous waste blooming from our minds. This sensation will sweep us. Our soul will revive, dance spirit across the acid rain. Drench us in our power, beneath the butanol shower. Hands cuffed to your desire of benzoyl peroxide as we're swam away by life, we swim in the river of liquid helium.
'The water touches her lips,
eyes widened as she sips,
never felt so pure,
the water was her cure.'
Death is growing in my heart, as I feel you craving for my body.
Listening to My Chemical Romance - Demolition Lovers
Lamb of God - Hourglass
Nightwish - Cadence of Her Last Breath
Dark Tranquillity - We Are the Void
Dir en Grey - Ain't Afraid To Die
Dir en Grey - Rain
Dir en Grey - Tsumi to Batsu
Nirvana - Marijuana
Nirvana - Smell like teen spirit
Bloodbath - Cancer of the Soul
Bathory - Call from the Grave
Un singur sentiment a ramas. Acela care naste si omoara tot. Acela care imi naste sperante si-mi omoara teama. Daca ar putea el sa-mi omoare si suferinta… Acea suferinta pricinuita de lipsa de intelegere. De teama. Si nu de teama mea, caci tu stii ca eu nu ma tem de nimic. De teama lor. Teama ca din mine poate iesi moarte, distrugere, vandalizare, devastare. Ei nu inteleg ca pe acestea le tin sub control. Ca ura mea e rationalizata. Ca durerea ce o aduc constient e controlata. E utila, fecunda. E pura.
A broken violin: strings trembling, whispering death. As the notes fell in its cold embrace, the bow is drawn across them. A deep forlorn note echoes sorrowfully, passionately lowing the flow of armony. Pure poison made of love. Painfuly telling a story, a bitter-sweet melody in the wistful winds. Maybe we have no reason to fret, for death might be a wondrous quartet.
Another piece dies, losing another chunk, the keys being stroked. Violently screaming its sonata, while the full moon rises upon the crimson velvet growls. Red hues striking the heart with their beat. Angelic creeping from their coffin, they dance on the keys. Heavenly, they smooth the sound, the scent of blossom drifted me and swayed calmly with the music. Slowly, the gorgeous sound decreased into a balance of rhythms...
The poisonous kiss fills our hearts. Longing for oxygen, struggling in the bliss of hydrogen, you ask for the punishment of your sins. Let the arsenic trioxide pour, drain me in hydrogen cyanide. I should bathe in sulfuric acid, cause its the fire of our heart that burns my flesh. Skin crawling for your plutonium hands. Asphyxiate me with your nitrogen breath. I want to die in your arms, high on tetrahydrocannabinol. Chlorine looks, you want my carbonised corpse, I want to feel your warm organic redox reaction like you're the tetrachloride and I'm just methane powerfuly reacting. Neutralize me like we're both just hydrochloric acid and sodium hydroxide solutions.
Luminous strings of purity spring from our chemistry. Calm blossoms of toxic and hazardous waste blooming from our minds. This sensation will sweep us. Our soul will revive, dance spirit across the acid rain. Drench us in our power, beneath the butanol shower. Hands cuffed to your desire of benzoyl peroxide as we're swam away by life, we swim in the river of liquid helium.
'The water touches her lips,
eyes widened as she sips,
never felt so pure,
the water was her cure.'
Death is growing in my heart, as I feel you craving for my body.
Listening to My Chemical Romance - Demolition Lovers
Lamb of God - Hourglass
Nightwish - Cadence of Her Last Breath
Dark Tranquillity - We Are the Void
Dir en Grey - Ain't Afraid To Die
Dir en Grey - Rain
Dir en Grey - Tsumi to Batsu
Nirvana - Marijuana
Nirvana - Smell like teen spirit
Bloodbath - Cancer of the Soul
Bathory - Call from the Grave
luni, 27 septembrie 2010
Requiem
N-are niciun sens. Par cuvintele unui sinucigas in timp ce mangaie cu degete cuprinse de raceala mortii revolverul. Pe malul apei, zgomotul surd al valurilor il transpune pe vremea cand vantul se spulbera in imbratisarea lor stransa. Ochii lui rosii, injectati cu veninul scenei au un tragic presentiment al mortii. Sclipirea lor fada nu mai e decat o umbra a unei vieti pierite-n amintire.
Sunt prea obosita pentru a-mi aminti cuvintele tale. Stiu atingerea lor dura, scartaindu-mi pe cord, e cel mai dulce supliciu al vietii mele. Privesc impietrita la apa ce curge molcoma in fata mea, dorindu-mi sufletul a fi de un calm asemanator ei. Dar asta nu se putea intampla. Nu am fost niciodata calma. Am incasat cele mai multe gloante direct in piept. Dar acum sunt obosita. A trecut aproape un an de cand nu te-am mai vazut, de cand nu am mai primit scrisori cu aroma de trandafiri negrii uscati... Dulcele tau blestem il inca ma urmareste.
Sunt dedublati. Fiecare pe malul lui, cautand in zarea alba, aproape incetosata de vraja apei, privirea celuilalt.
El inca mai poarta in piept parfumul ei de mosc si trandafiri uscati, cu note de lamaie inlemnite in graiul iasomiei. Ea inca mai simte privirea lui oglindind cerul rece de toamna cu picaturi proaspete de ploaie. Miros salin de apa, zvacnire furioasa a valurilor, spargere a timpului in eternitate. Ea isi coboara in jos privirea. Nu suporta cenusiul obsedant al cerului, scrijelindu-i pe retina pagini din jurnalul lor. El isi frange mainile. Isi ia revolverul... Nu mai e loc de intoarcere...
Acum nu mai putea continua. Isi incarcase revolverul, dar si-l indesase in buzunarul paltonului si privi ultima data marea. Mereu il marcase intinderea ei, mereu a fost ademenit a se pierde in ea odata pentru totdeauna. Acum era momentul.
Se aseza pe nisipul umed... Din departare, simtea amintirile navalindu-l asemenea unei furtuni in desertul propriei fiinte. Printre degete putea simti nisipul scurgandu-se alene, formand iluzia unui inceput pierind vesnic in albul otravit al cerului. Vantul imprastia cioburi din cenusa osemintelor lui peste marea rece. In curand vor fi reuniti.
Ea privea pierduta. Vantul adie usor, fluturadu-i pletele intr-un dans lin. Boarea ce adie ii inunda narile cu mirosul lui, iar in ureche bataile vantului aduc a soaptele de amor. A ajuns la treptele mici de piatra, distruse de apa si timpul ce le-au spalat de atata vreme. Coboara incet, si merge alene cu malul apei, privind pierduta la valurile ce se lovesc unduios de tarm. Vocea ei e superba, mereu vorbeste soptit, iar limba valurilor ei te ademeneste sa fii numai al ei si ea numai a ta. Dar aici nu sunt doua inimi sa bata in sincron cu nerabdare. Aici nu e decat cianura inghetata a lunilor de toamna.
Si-a aprins o tigara. A scos de la piept prima scrisoare de la ea, si a recitit o singura data fraza fatidica ce il bantuise toata viata : ”Te voi iubi mereu!” . Zambi amar, dupa care ii dadu foc cu bricheta, lasand-o sa cada pe apa. Ultimile ramasite s-au udat incet, pierzanu-si treptat urma in adancimea apei.
A scos revolverul, si-a lipit teava de tampla, dupa care si-a soptit ce nu indraznise a-i spune ei niciodata : ”Iubirea noastra bolnava m-a bagat in mormant. Dar, iubito, nu plange !” A apasat tragaciul, impacat ca in sfarsit a putut afirma ceea ce i se spusese mereu – femeia te va ucide.
Tresari. Un clinchet scurt, urmat de tipatul fioros al ciorilor. Isi ridica privirea, intr-un freamat puternic. Ii era frica. Simtise apasarea scurta a glontului ca si cum i se inclestase in cap.
Eram doar eu, singura. Apa si gandurile mele erau singura muzica care plutea in mintea mea, una asemanatoare acelor parti furtunoase din Wagner. Ura si iubire, distrugere si nastere, plin si goliciune.
Toate m-au imbratisat brusc si tare. Mi-a fost dor de mine.
Sunt prea obosita pentru a-mi aminti cuvintele tale. Stiu atingerea lor dura, scartaindu-mi pe cord, e cel mai dulce supliciu al vietii mele. Privesc impietrita la apa ce curge molcoma in fata mea, dorindu-mi sufletul a fi de un calm asemanator ei. Dar asta nu se putea intampla. Nu am fost niciodata calma. Am incasat cele mai multe gloante direct in piept. Dar acum sunt obosita. A trecut aproape un an de cand nu te-am mai vazut, de cand nu am mai primit scrisori cu aroma de trandafiri negrii uscati... Dulcele tau blestem il inca ma urmareste.
Sunt dedublati. Fiecare pe malul lui, cautand in zarea alba, aproape incetosata de vraja apei, privirea celuilalt.
El inca mai poarta in piept parfumul ei de mosc si trandafiri uscati, cu note de lamaie inlemnite in graiul iasomiei. Ea inca mai simte privirea lui oglindind cerul rece de toamna cu picaturi proaspete de ploaie. Miros salin de apa, zvacnire furioasa a valurilor, spargere a timpului in eternitate. Ea isi coboara in jos privirea. Nu suporta cenusiul obsedant al cerului, scrijelindu-i pe retina pagini din jurnalul lor. El isi frange mainile. Isi ia revolverul... Nu mai e loc de intoarcere...
Acum nu mai putea continua. Isi incarcase revolverul, dar si-l indesase in buzunarul paltonului si privi ultima data marea. Mereu il marcase intinderea ei, mereu a fost ademenit a se pierde in ea odata pentru totdeauna. Acum era momentul.
Se aseza pe nisipul umed... Din departare, simtea amintirile navalindu-l asemenea unei furtuni in desertul propriei fiinte. Printre degete putea simti nisipul scurgandu-se alene, formand iluzia unui inceput pierind vesnic in albul otravit al cerului. Vantul imprastia cioburi din cenusa osemintelor lui peste marea rece. In curand vor fi reuniti.
Ea privea pierduta. Vantul adie usor, fluturadu-i pletele intr-un dans lin. Boarea ce adie ii inunda narile cu mirosul lui, iar in ureche bataile vantului aduc a soaptele de amor. A ajuns la treptele mici de piatra, distruse de apa si timpul ce le-au spalat de atata vreme. Coboara incet, si merge alene cu malul apei, privind pierduta la valurile ce se lovesc unduios de tarm. Vocea ei e superba, mereu vorbeste soptit, iar limba valurilor ei te ademeneste sa fii numai al ei si ea numai a ta. Dar aici nu sunt doua inimi sa bata in sincron cu nerabdare. Aici nu e decat cianura inghetata a lunilor de toamna.
Si-a aprins o tigara. A scos de la piept prima scrisoare de la ea, si a recitit o singura data fraza fatidica ce il bantuise toata viata : ”Te voi iubi mereu!” . Zambi amar, dupa care ii dadu foc cu bricheta, lasand-o sa cada pe apa. Ultimile ramasite s-au udat incet, pierzanu-si treptat urma in adancimea apei.
A scos revolverul, si-a lipit teava de tampla, dupa care si-a soptit ce nu indraznise a-i spune ei niciodata : ”Iubirea noastra bolnava m-a bagat in mormant. Dar, iubito, nu plange !” A apasat tragaciul, impacat ca in sfarsit a putut afirma ceea ce i se spusese mereu – femeia te va ucide.
Tresari. Un clinchet scurt, urmat de tipatul fioros al ciorilor. Isi ridica privirea, intr-un freamat puternic. Ii era frica. Simtise apasarea scurta a glontului ca si cum i se inclestase in cap.
Eram doar eu, singura. Apa si gandurile mele erau singura muzica care plutea in mintea mea, una asemanatoare acelor parti furtunoase din Wagner. Ura si iubire, distrugere si nastere, plin si goliciune.
Toate m-au imbratisat brusc si tare. Mi-a fost dor de mine.
duminică, 26 septembrie 2010
Masque de désir
Derière le masque, il y a une femme. Derrière la femme, il y a une trace...
La trace d'un amour fantome... Qui restera à jamais quoi que ce ne fut que le premier tôme de cet amour qui ne sera jamais.
La trace d'un amour fantome... Qui restera à jamais quoi que ce ne fut que le premier tôme de cet amour qui ne sera jamais.
Derrière le masque ce cache son âme... Personne ne l'a vu et ne la verra jamais. Si elle, un jour parlait, la vie éteindrait sa flamme....
- Que ce-que tu fais ?
Ta vue plein de désir, demandant de plaisirs carnèles.
Ta vue plein de désir, demandant de plaisirs carnèles.
- Je suis pas une prostituée.
J'y suis sans y être.
Chaque jour, je peins mon visage en couleurs de passion. Je me cache sous ma blanche masque, devenant l'objet de désir. Dans mon rets, je le prends. J'applique l'art de la séduction pour la plus insignifiante chose. La vie perd peu à peu sa signification, pendant que je perds mon raison et lucidité dans la nudité de mon existence. Près de ton lit, malédiction personnifiée, secret de mes nuits, ta nudité éclaircit les ténèbres de ma source asséchée... Matin avec chaude vapeurs de thé aromatisé... Près de ton lit, beauté repoussante, ta muse de toujours, la magie gît en éclat sous tes paupières...
J'aimerais mettre un masque à gaz sur mon coeur, pour effacer les vapeurs toxiques de ton amour, impudique, chastement chieux... tu vois, hein j'ai peur, tu me fais tellement mal, amour bipolaire, borderline, comme tu veux, tout ce que tu veux..
Des éclairs illuminent mon âme, un désir de t'immoler pour moi, en toi;
Une prière parfumée d'encens afin de me brûler la conscience à vif... Un cri de désespoir. Casse les vitres de ma cage !
Une prière parfumée d'encens afin de me brûler la conscience à vif... Un cri de désespoir. Casse les vitres de ma cage !
Mais non... Je suis la flamme ardente mourant dans tes mains. Dans ton yeux noisette, le désert de mon âme se reflet. Ton arome qui fut emporté par le vent, loin d'il même...
Alors a quoi bon? Ou est l'amour ?
Derrière le masque, c'est elle. Derrière le masque ou elle se cache, elle pleur...
Derrière le masque, c'est elle. Derrière le masque ou elle se cache, elle pleur...
Derrière le masque, c'est moi...Mais personne ne le sait...Et je meurs...
Si je sens battre ton cœur aussi fort que s’il vivait dans ma propre poitrine; si je sens ton désir aussi grand que le mien… Si ton cœur et ton corps s’enflamment plus vite que ceux des vieilles amantes trop expérimentées; si ta candeur et ton innocence deviennent audace…Si tu jettes sur moi la meute de ta chair et que ton parfum m’arrache les entrailles; si finalement, tu t'abandonnes dans tes literies. J’accueillerai, émerveillé, tes caresses et tes baisers. Je guiderai ta main, peut-être hésitante, et ton corps s’il tremble.
Si je sens battre ton cœur aussi fort que s’il vivait dans ma propre poitrine; si je sens ton désir aussi grand que le mien… Si ton cœur et ton corps s’enflamment plus vite que ceux des vieilles amantes trop expérimentées; si ta candeur et ton innocence deviennent audace…Si tu jettes sur moi la meute de ta chair et que ton parfum m’arrache les entrailles; si finalement, tu t'abandonnes dans tes literies. J’accueillerai, émerveillé, tes caresses et tes baisers. Je guiderai ta main, peut-être hésitante, et ton corps s’il tremble.
Je suis pas une prostituée... Je suis le masque de porcelaine, l'image de perfection. Je suis le mensonge. Je suis un idéale déguisé sous un visage angélique, innocent, suave, douce.
Le masque, c'est la vie,
Le masque, c'est le sourire,
Les yeux... Les lèvres et tout le reste...
C'est ce que vous voyez de moi, le reste disparaitra avec le masque.
Le masque, c'est le sourire,
Les yeux... Les lèvres et tout le reste...
C'est ce que vous voyez de moi, le reste disparaitra avec le masque.
Tue-moi !
Le nuit fervent, je ne peux pas oublier ton embrase. Les pourpre tintes de velours et l'odeur d'amour. J'ai rêvé. Cela paraît banal, cela paraît typique, cela paraît copieur, cela paraît normal. Mais j'ai rêvé... Un bruit sourd qui vient d'ailleurs et les soudaines impressions d'être légère comme une plume. La couette est tombée du haut de la mezzanine, je suis réveillée.
La solitude déchirant les confins de mon existence.
Perdu sous un voile lunaire, jamais plus je ne m'y abandonnerai... Les ambiances sombres d'une nuit claire, comme j'aimerai ne plus pouvoir exister; tel ces étoiles masquées de lumières...
Perdu sous un voile lunaire, jamais plus je ne m'y abandonnerai... Les ambiances sombres d'une nuit claire, comme j'aimerai ne plus pouvoir exister; tel ces étoiles masquées de lumières...
J’ai compris une chose avec le temps. C’est que les gens préfèrent la facilité, Être soi-même est trop compliqué, tandis que jouer un rôle est si aisé.
Puisque ma conscience m’a appris, qu’à force de me renier. Je pouvais perdre pas qu’un combat, mais la guerre… contre mon propre reflet.
Puisque ma conscience m’a appris, qu’à force de me renier. Je pouvais perdre pas qu’un combat, mais la guerre… contre mon propre reflet.
sâmbătă, 25 septembrie 2010
This I Love
Dupa-amiaza racoroasa de septembrie... Ticaitul ceasului a stat in loc. In briza usoara a vantului se pierd parfumul lui lemnos si fumul gros de tigara. Pe treptele reci, asteapta sa vina. El statea singur, privind trecatorii de pe strada strangandu-se in haine, ascunzandu-si privirea in esarfe si mainile in buzunare. Conversatia lumii era undeva departe de el. El stia asta, dar nu-si putea refuza admirarea spectacolului de afara. Lumea nu a inceput si nu se va sfarsi pentru nici un om. Doar lumea lui a inceput si se va sfarsi intr-o alta persoana. Nu-i pasa unde avea sa stea, nu conta nimic in afara de el si ea.
Graba... Pocnetul pasilor ei pe asfalt isi rasfrangea ecoul in mintea lui. A ajuns... Picioare lungi, pulover lung si gri... Fara salut, un vartej de sentimente si totusi un calm albastru si profund. Il lua de mana si il trase in lumea ei de fantasme. Dand semne de nerabdare si nervozitatea vadite, incepu sa boscorodeasca.
Iar graba. Asa cum pulsatiile sangelui in vene isi accelerau ritmul, asa grabea si ea pasul. Melodia sangelui in sistola si diastola era ritmul ce fierbea in mintea ei.
El isi aprinse calm o tigara.
Ea, ceru, pierduta in dezgustul propriei fiinte, bricheta. Fumul caldut ce ii mangaia plamanii ca mai apoi sa-i inunde narile o linistea mereu. Se gandea la ce avea sa urmeze : o discutie foarte aprinsa, probabil cu momente tensionate intre ei. El era totusi calm, de acelasi calm care il inconjura mereu, starnind adesea in publicul sau adjective ca inuman, rece, insensibil, intangibil. Era calmul pe care ea si-l impuse ca regula de viata pentru minte, sa gandeasca mereu totul calm si rece, lucid si rational, fara a se lasa abatut sau influentat de sentimente sau trairi. Dar ea era o actrita prea buna, pentru a nu deveni o iluzie a lumii.
Calmul ei mental contrasta cu agitatia trupului. Simtea sangele fierbandu-i in vene, aerul apasandu-i plamanii sa se desfaca, miscarile repezite si violente.
Totul era un tumult, o avalansa de vorbe rostite in graba. Imaginea autumnala a parcului reusea sa-i trezeasca amintiri placute. Acum, ea tanjeste dupa atingeri, dupa siguranta lui, dupa caldura respiratiei lui… ofera-mi-le sau lasa-ma sa-mi recapat vechea raceala, vechea scarba si aproape uitatul dezgust. Incet, voi invata sa devin obiecul dorintei tale. Acum alergam in cercul alert al placerii. Un zambet palid... se stinge in flacarile suvitelor roscate.
O banca rece, in peisajul vechi, intre ziduri invelite de iedera verde puternic. Fara spatar, e patul sperantelor noastre. Discutii aberante... Delirul ochilor aprinsi... Pupilele dilatate cer doza lor. Aplecat peste ea, un sarut lung si dulce le-a pecetluit buzele. As termina totul in seara asta, daca as stii ca timpul nu ma lasa sa ma-ntorc.
Acum sunt in putere si acum simt flacara tineretii arzandu-mi in piept mai tare ca oricand. Acum, ca te am langa mine, imi pot confirma fiecare frantura de viata, de sentiment. Este o noua era, iar trecutul e cenusa in bataia vantului. Lacrimile-mi au spalat strazile pustii si intunecate ale trecutului. Acum e doar imbratisarea ta.
Listening to: Placebo - Protege moi
Placebo - Pure Morning
Opeth - The Drapery Falls
Dark Tranquility - Damage Done
Sepultura - Mind War
Guns N' Roses - This I Love
Inspiratii de moment tot mai dese ^^.
Graba... Pocnetul pasilor ei pe asfalt isi rasfrangea ecoul in mintea lui. A ajuns... Picioare lungi, pulover lung si gri... Fara salut, un vartej de sentimente si totusi un calm albastru si profund. Il lua de mana si il trase in lumea ei de fantasme. Dand semne de nerabdare si nervozitatea vadite, incepu sa boscorodeasca.
Iar graba. Asa cum pulsatiile sangelui in vene isi accelerau ritmul, asa grabea si ea pasul. Melodia sangelui in sistola si diastola era ritmul ce fierbea in mintea ei.
El isi aprinse calm o tigara.
Ea, ceru, pierduta in dezgustul propriei fiinte, bricheta. Fumul caldut ce ii mangaia plamanii ca mai apoi sa-i inunde narile o linistea mereu. Se gandea la ce avea sa urmeze : o discutie foarte aprinsa, probabil cu momente tensionate intre ei. El era totusi calm, de acelasi calm care il inconjura mereu, starnind adesea in publicul sau adjective ca inuman, rece, insensibil, intangibil. Era calmul pe care ea si-l impuse ca regula de viata pentru minte, sa gandeasca mereu totul calm si rece, lucid si rational, fara a se lasa abatut sau influentat de sentimente sau trairi. Dar ea era o actrita prea buna, pentru a nu deveni o iluzie a lumii.
Calmul ei mental contrasta cu agitatia trupului. Simtea sangele fierbandu-i in vene, aerul apasandu-i plamanii sa se desfaca, miscarile repezite si violente.
Totul era un tumult, o avalansa de vorbe rostite in graba. Imaginea autumnala a parcului reusea sa-i trezeasca amintiri placute. Acum, ea tanjeste dupa atingeri, dupa siguranta lui, dupa caldura respiratiei lui… ofera-mi-le sau lasa-ma sa-mi recapat vechea raceala, vechea scarba si aproape uitatul dezgust. Incet, voi invata sa devin obiecul dorintei tale. Acum alergam in cercul alert al placerii. Un zambet palid... se stinge in flacarile suvitelor roscate.
O banca rece, in peisajul vechi, intre ziduri invelite de iedera verde puternic. Fara spatar, e patul sperantelor noastre. Discutii aberante... Delirul ochilor aprinsi... Pupilele dilatate cer doza lor. Aplecat peste ea, un sarut lung si dulce le-a pecetluit buzele. As termina totul in seara asta, daca as stii ca timpul nu ma lasa sa ma-ntorc.
Acum sunt in putere si acum simt flacara tineretii arzandu-mi in piept mai tare ca oricand. Acum, ca te am langa mine, imi pot confirma fiecare frantura de viata, de sentiment. Este o noua era, iar trecutul e cenusa in bataia vantului. Lacrimile-mi au spalat strazile pustii si intunecate ale trecutului. Acum e doar imbratisarea ta.
Listening to: Placebo - Protege moi
Placebo - Pure Morning
Opeth - The Drapery Falls
Dark Tranquility - Damage Done
Sepultura - Mind War
Guns N' Roses - This I Love
Inspiratii de moment tot mai dese ^^.
joi, 23 septembrie 2010
L'Automne du Coeur
C’est l’automne…
Le vent se précipite en bas des rues vides et suscite un torrent de chuchotements dans son sillage: les feuilles convoquent les fantômes de l’été pour rendre hommage au froid; elles sont pressées contre les vitres, et les vêtements ardents sont un dernier cri de désespéré avant que les mois monochrome arrivent.
Le soleil ne rit plus, le ciel s'assombrit. L'automne commence, la saison où on réfléchit.
La mélancolie m'envahit, mais pas de noirceur, parce que je peux encore voir des magnifiques couleurs.
La rosée enrobe les feuilles humides peu à peu... Une mer de feuilles fanées, tachées rouges et cuivrés. La brise solitaire d'un automne naissant est tomber en silence. Une feuille qui danse sur un rythme inquiétant se dépèche vers la mer, caressée par le vent.
Feuilles roulantes dans ma main, feuilles changeantes au ma gré. Je peints ma vie en nuances de gris. Douce et câline je m'enroule dans une couette de nuages.
J'aime me draper dans les odeurs de la terre fumante et hanter la nature de mes brumes mystérieuses. Le vent est brutalement froid; il fonce les feuilles des arbres comme il déchire vers l’hiver. Je regarde la guerre dans les derniers lambeaux de l’été...
Le vent se précipite en bas des rues vides et suscite un torrent de chuchotements dans son sillage: les feuilles convoquent les fantômes de l’été pour rendre hommage au froid; elles sont pressées contre les vitres, et les vêtements ardents sont un dernier cri de désespéré avant que les mois monochrome arrivent.
Le soleil ne rit plus, le ciel s'assombrit. L'automne commence, la saison où on réfléchit.
La mélancolie m'envahit, mais pas de noirceur, parce que je peux encore voir des magnifiques couleurs.
La rosée enrobe les feuilles humides peu à peu... Une mer de feuilles fanées, tachées rouges et cuivrés. La brise solitaire d'un automne naissant est tomber en silence. Une feuille qui danse sur un rythme inquiétant se dépèche vers la mer, caressée par le vent.
Feuilles roulantes dans ma main, feuilles changeantes au ma gré. Je peints ma vie en nuances de gris. Douce et câline je m'enroule dans une couette de nuages.
J'aime me draper dans les odeurs de la terre fumante et hanter la nature de mes brumes mystérieuses. Le vent est brutalement froid; il fonce les feuilles des arbres comme il déchire vers l’hiver. Je regarde la guerre dans les derniers lambeaux de l’été...
Les Feuilles Mortes
C'est une chanson, qui nous ressemble
Toi tu m'aimais et je t'aimais
Nous vivions tous, les deux ensemble
Toi que m'aimais moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement sans faire de bruit
Et la mer efface sur la sable les pas des amants désunis
Toi tu m'aimais et je t'aimais
Nous vivions tous, les deux ensemble
Toi que m'aimais moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement sans faire de bruit
Et la mer efface sur la sable les pas des amants désunis
Oh! je voudrais tant que tu te souviennes
Des jours heureux oů nous étions amis
En ce temps-la la vie était plus belle,
Et le soleil plus brűlant qu'aujourd'hui
Les feuilles mortes se ramassent a la pelle
Tu vois, je n'ai pas oublié...
Les feuilles mortes se ramassent a la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Et le vent du nord les emporte
Dans la nuit froide de l'oubli.
Tu vois, je n'ai pas oublié
La chanson que tu me chantais.
Des jours heureux oů nous étions amis
En ce temps-la la vie était plus belle,
Et le soleil plus brűlant qu'aujourd'hui
Les feuilles mortes se ramassent a la pelle
Tu vois, je n'ai pas oublié...
Les feuilles mortes se ramassent a la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Et le vent du nord les emporte
Dans la nuit froide de l'oubli.
Tu vois, je n'ai pas oublié
La chanson que tu me chantais.
C'est une chanson qui nous ressemble
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Les feuilles mortes se ramassent a la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Mais mon amour silencieux et fidele
Sourit toujours et remercie la vie
Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-la, la vie était plus belle
Et le soleil plus brűlant qu'aujourd'hui
Tu étais ma plus douce amie
Mais je n'ai que faire des regrets
Et la chanson que tu chantais
Toujours, toujours je l'entendrai!
Les souvenirs et les regrets aussi
Mais mon amour silencieux et fidele
Sourit toujours et remercie la vie
Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-la, la vie était plus belle
Et le soleil plus brűlant qu'aujourd'hui
Tu étais ma plus douce amie
Mais je n'ai que faire des regrets
Et la chanson que tu chantais
Toujours, toujours je l'entendrai!
C'est une chanson qui nous ressemble
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Jacques Prevert
Listening to Opeth - Porcelain Heart
Cryptopsy - Phobophille
Hypocrisy - Weed Out The Weak
Behemoth - At The Left Hand Of God
Edith Piaf - Les Feuilles Mortes
Edith Piaf - L'Etranger
Edith Piaf - L'Hymne à l'amour
Jacques Brel - Ne me quitte pas
Placebo - Protege moi
Placebo - Protege moi
Compunere pentru franceza. Maine poate o s-o citesc. Sau nu. Ma pot angaja ca scriitor de compuneri la franceza :)).
Etichete:
automne,
autumn,
cuivre,
feuilles,
francais,
jacques prevert,
melancolie,
morte,
or,
rouge,
silence,
soleil
Abonați-vă la:
Postări (Atom)