Stare de letargie mortala. Mi-e sila, mi-e lene. Planez asupra unui nor se sentimente. In rosul carnal al buzelor tale, se pierde oceanul lacrimilor mele. Simt nevoia de afirmare, dar plumbul imi inchide pleoapele. Sfarmarea viselor le destrama in praful rece al umanitatii. Acum e tarziu sa mai adaug ceva la tot ce a fost… Spargerea nemiloasa a timpului in valurile inghetate deapana o poveste plina de atata dor incat mi-a amutit gandul printre lacrimi. Am colindat cu tine printre imagini pline de frumusete, imagini asa de placute pe care nu am cum sa le uit vreodata. In plimbarea noastra pe aleile inguste, picioarele mi s-au afundat in frunze, iar ritmul melodiiei noastre mi-a inundat urechile. Am simtit o usoara usurare, brusc m-am simtit ca un fulg, iar calcaiele mi s-au ridicat de pe pamant. Am inceput sa topai printre frunzele cazute pe asfaltul rece. E doar o fericire efemera, ma sfasie cu efervescenta ei. Tu pasesti calm, prin baltile maloase, uitandu-te la reflectia ta mizera. Grabiti, oamenii nu stau sa priveasca. Cocolositi in paltoane, pelerine si fulare... carne incalzita, suflet inghetat de nepasare. A venit toamna !
Sub urletul lacrimilor evanescente, ochii mi se-ngalbenesc, fata capata un argintiu prafuit, eu ma destram in zbor de pasari. Mi-e dor sa zbor iar langa tine. Mi-e dor sa ma cocolosesc la pieptul tau in ploaia mocnita de septembrie. Clipire sacadica, inca o zi mai trece pe langa mine. Griul lumii picteaza pe spatele meu cu pensula de ace. Din sange nu vezi decat seva, caci roseata se scurge si pateaza podeaua de lemn. Scartait usor, o inima inca se zbate intr-o cutie de sticla. Sistem de tuburi pompeaza. Eu o privesc cu rasuflarea taiata, simtiind fiecare pulsatie a cutiei ca un cutit rasucindu-se-ntr-o mangaiere surda in plamani. Desen abstract, pe patul unui spital, totul pare pustiu. Infirmiera mortii, suge ca un burete fiecare strop de ploaie din mine.
Razboi al democratiei comuniste. In fiecare zi, imi sunt dictate noi gandirii si sentimente. Le-am avut vreodata pe ale mele? De pe frontul de pe Est, in departare vezi stindardul arzand al fiintei tale.
-Soldatule, am auzit că bolșevicii au interzis moartea…
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere