Retinopathia.Monophobia.Necrophilia.

Tan.Tan.Tan.Tan.Tan.Tan.Tan.
Bubuitul oribil al ciocanului pe nicovala ii zdruncina scarisoara, omorandu-i fluxul echilibrului ce se scurgea prin cochilie. Ritmul tobelor interioare se ingana cu bataile atat de violente ale aripilor ascutite. Deschide ochii.
Lumina difuza. Lumina alba. Lumina orbitoare.
Ii scrijeleste pe retina.
O ascute.
O zgarie.
O urmareste.
Sfori. Nu, e legata de pat... E inchisa in morga de lumini, intubata intr-un abator de vise, disecate in feliute. Isi vede creierul intr-o cutie, intr-un borcan cubic, dintr-o sticla de un verde murdar, poluat, otravitor. Aude pasii asistentei. Azi are pantofii albastrii cu toc de 9. Tipat. Tobe. Se aude un scartait ritmat de la fereastra coridorului. In jurul ei alb. Simte pasarile cum zboara. Inchide ochii...
Vede. Vede o silueta neagra la linia orizontului de pulbere-nrosita. Se apropia, se apropia, dar cu cat venea mai aproape cu atat mai neclara devenea, degradandu-se si descompunandu-se in ploaia metafizica ce acoperea amara camera ei. Sta intr-un acvariu, intr-o cusca pentru cele mai periculoase specimene intalnite de omenire de-a lungul veacurilor. Ea vede. Ea aude. Ea simte. Ea ar si merge. Ea ar visa. Ea ar bea si ar rade. Dar ea e prea periculoasa pentru a face toate astea, asa ca se multumeste cu a vedea, a auzi si a simti din cand in cand vreun alt miros decat cel de mucegai ce vine de pe acoperis. Aude pielea cum fosneste. Miroase acul. Vede cum ii intra in carne, patrunzandu-i vena. Aude fiecare strop cum curge din perfurzie, prin branula. Aude pulsatiile otravii ce colcaie in sangele ei. Aude cum fierbe, miroase fiecare bula toxica eliberata de perfurzie.
Pic.Pic.Pic.Pic.Pic.Pic.Pic.
O sufoca.
O strange.
O apasa.
O desface aerul ce intra prin crapaturile sticlei. Nud cu bucati de creier proiectat in norii vascosi. Globii ochilor ei se rotesc intr-o continua spirala, aude zanganitul bilei pe ruleta, aude flacara focului de tabara, miroase aerul umed cu gust de alge. E imobilizata. Miroase carnea frageda a pasarilor ce zboara pe deasupra marii. Fiecare bataie a aripilor lor ascutite ii injunghie sufletul. Mintea ei dezradacinata de orice principiu cauta natura, cauta acel strigat animalic. Ar vrea sa pacatuiasca, dar tocmai inclestarea funiilor ce o supun o extaziaza. Respira. E prima data cand respira. E inchisa intr-o cusca, iar aerul ii intra in plamani printr-un tub infipt intre coaste. Buzele ei se misca.
Hero.Hero.Hero.Hero.Hero.Hero.Hero
Doi copii sar coarda in curtea ospiciului. In laborator, electroforeza infige un ac in fiecare proba. Fornaitul aparatelor se rasfrange cu un ecou implacabil intre sinapsele ei si ramane blocat acolo. Cat de senzual suna ploaia prin telefonul secretarei. Ce voce frumoasa are psihiatrul sectiei care o asculta pe doamna din salonul 8. Ar vrea sa auda totul prin telefonul secretarei. Dar scartaitul targii cu cadavre nu o lasa sa doarma.
Au scos-o.
Au dus-o.
O cruce.
1956-1975...
Privire goala acoperita de pamant.

Listening to Beatles - Yellow Submarine
                  Beatles - Michelle
                  Beatles - Let it Be
                  Beatles - Eleanor Rigby
                  Nirvana - Where Did You Sleep Last Night?
                  Eric Clapton - Cocaine
                  Psycroptic - Initiate
                  Nirvana - Come as you are

O ultima gara...

Compartiment. Gol. Fereastra. CFR.
Printre genele rasucite,
se ascund clipiri azvarlite.
Prin pupila dilatata, lumina ii injunghie retina, scrasnindu-mi cu vocea ei transparenta. Se simte in sfarsit atat de reala, incat crede ca viseaza. Trenul goneste spre o destinatie prea insignifianta pentru panza de sinapse. Acea senzatie se intorsese. Buzele-i inghetasera intr-o dulce amorteala, o mortala ameteala o apuca de gene si o arunca in vartejul propriei fiinte. Nu mai era detasata. Acum sufletul i se aplatizase si i se lipise de cutia toracica, ca un strat de pleura, desprinzandu-se in zborul fraged al fiecarei respiratii. Cu ochii manjiti de sangele unei deschideri de aripa, ascutit - se-asterne peste nori, voalul matasii unei flori.
Aceeasi gara. Inchide ochii iarasi...
 Peronul 8... El o asteapta.
Acceleratul spre Iasi...
O floare cade secerata.
Scrisoarea patata de lacrimile inrosite de cupru o tine in palmile reci; cenusa i-o simte scurgandu-se intre doua poteci. Haraitul trenului goneste spre o alta lume. Nu-i trebuie bilet de-ntors, pentru ca acolo va ramane. Penultima oprire. Se aud pasii goi ai lumii, usa compartimentului se deschide.
-Te-am asteptat.
El nu-i raspunse.
-De ce ai venit?
El nici nu o privi.
-Credeam...
El se aseza.
-E... ultimul drum, nu?
In minte, stie raspunsul.
-Unde mergem?
-Acasa...
El se apleca spre ea si ii lua mainile. I le stranse usor intre ale lui. O simtea rece si firava, desirata ca un fir de matase descusut in circuitul unei dimineti. Ea se uita fix in ochii lui, cu pupilele dilatate, ingrozite parca de capitularea ce o astepta. Si-a trantit capul in poala lui, rapid si violent, insa atat de neasteptat, incat parea aproape tandru si nespus de inocent. A tras in jos geamul si a aprins o tigara. Vedea garile altor inimi, inchise c-o frunza de primavara. Ochii ei erau un camp de maci, atat de verde era sangele oglindit in iris. Respira greu... O alta gara...

Printre genele răsucite,
se ascund clipiri azvârlite.
Hai să păşim peste suflete-ofilite,
Dă-mi mâna şi ascunde-te
După sunete nedescifrate
De inimi albastre aruncate
           La gunoi...

Insistă-mi suspiciunea de fi rece în astă noapte,
și nu-ţi mai înfige tentaculele seci în perete
Murmură-ţi ale tale şoapte
Tremurătoare, păşeşte peste trepte.

Aşa suna scrisoarea lui. Pentru ca el nu era acolo... Pentru ca El nu mai exista. Nu mai exista niciun El cu care sa-si fumeze ea tigara-n tren. Nu mai era acel El cu care sa bea vodka si cofeina. Nu era acel El de care sa-si izbeasca genele si lacrimile si durerea.

El nu a existat niciodata. El era figura ce zbura pe leaganul de vant in plamanii ei despuiati. Dar leaganul nu-l lasa niciodata acolo.