Sous la plouie, elle reste coquette...

„Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam «incendii». Cat sunt de inalt, de un metru saizeci si sase si jumatate, corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pamant. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inima, de la fiecare muschi pana in varful degetelor!“ Mathias Malzieu, Mecanica inimii


Nu te mai suport. Nu mai suport. Piei!

El o priveste de la departare, o observa, stand tacut pe banca. Un dans printre fulgi de ploaie, ar vrea s-o stranga la piept tot timpul, pana din ochii de copil i-ar curge tematoare, tremuratoare, lacrimi. Monolog cu sine insusi, el stie ca acea clipa va veni si-l roade cu taria ei otrava ce colcaie in sangele fierband, oxidandu-se in mici bule de oxigen. Acizi, plamanii-i freamata sub miile de ace de monoxid de carbon, radioactiv pulseaza cianura prin corpul lui. Dar inima inca-i respira tacuta, in batai aritmice. Si el o vede in continuare pe ea, dansand in fata lui, alergand prin cercurile de ploaie [sau de ninsoare, caci el nu mai distinge stari de agregare, ci doar silueta ei]. Si stie ca n-o va avea vreodata.

-------

Inchide ochii. Il ferme les yeux. Prin pleoapele secate de umoare simte cristalinul cum se zbate si freamata ca nasul pradatorului in fata victimei. Ea vine de pe balcon uda, aducandu-i de pe pervaz o cafea deja racita, asezata pe o carte cartonata. Dar el e orb. Ea il inveleste si soarbe din cafea. Lui ii pune whisky. De l-ar putea ea proteja de propria ei masca, de hidosul chip pe care, perversa, il ascunde sub ochii mari cu pupilele dilatate ce il privesc neprihaniti, parca nevatamat de pur se-ntoarna pe sub gene. El deschide ochii. Il ouvre les yeux. Ea il saruta pe frunte si ii strecoara-n palma un bilet. Ii aprinde o tigara, fosnind-o intre buzele ei si, delicat, i-o streacoara intre dinti. El ar vrea sa priveasca spre ea, dar in fata marea se prelinge suvoaie pe perdeaua parasita, iar frunzele - presentimentul toamnei ce-a trecut - se propaga spre vidul existentei lui. Tic-tic, clac-clac. Creierul lui e un ceasornic caruia i-a sarit rubinul de la secundar. Te poti masura fara secunde?