iulie 2011
Untitled.
10:13 Mda. M-am indurat sa ma trezesc atat de devreme. E ca un miracol de Craciun! Lasand prostia la o parte, ma simt ametita - mai exact, nu ma simt eu. Am senzatia unei dedublari total irationale, ca o furie scapata din natura umanului; o desprindere din memoria inconstienta. S-a trezit la viata. Stau la prapastia dintre lumi neexplorate, la raspantia dintre Bine si Rau. Dar dincolo de cortina teatrului vietii ce se afla? E intotdeauna mai usor sa arunci cu intrebari decat sa te scufunzi sa le cauti raspunsul...
15:25 Arghh... Alerg, ma zbat si ma zbucium. Nu mai rezist asa. Ma contrazic. Sunt o contradictie, un paradox ce nu se abate insa de la regulile Universului. Neurogeneza. Anticipare. Ma intorc in obscuritatea somnului aburind al constiintei, lasand trupul sa cada in plasele atat de dese ale furtunilor din largul vietii. Vreau sa ma desprind de carne. Nu vreau sa fiu eu cea care alege, cea care poseda. Desi pana la urma, chiar acest fapt - aceasta dorinta - consta intr-o alegere.
21:49 Sangria. Sunt prea ametita pentru a imi exprima emotiile in fraze coerente. Si nici nu vreau sa fiu coerenta. Viata mea e un film din instantanee ce nu se leaga. Nimic concret. Nimic coerent. Nimic logic.
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
marți, 26 iulie 2011
luni, 25 iulie 2011
Materie despicata in oglinda
iulie 2011
Asta va soca.
14:37 Asta ma va soca. Asta ma socheaza de fiecare data, tocmai prin obisnuinta intamplarii. Asta m-a socat de fiecare data chiar si pe mine care stiu. Ma socheaza ura, in aceeasi masura in care ma socheaza iubirea. Doar ca ceea ce socheaza acum nu e nicidecum ceea ce ar fi de asteptat. Acum ma socheaza tacerea. Nu, de fapt ceea ce ma socheaza nu e tacerea propriu-zisa, ci faptul ca ma las prada socului acesteia. Viata cu fiintele ei aluneca prin preajma mea asemenea viselor de dimineata izvorate din somnolenta sufletului anesteziat intr-o incertitudine inconstienta. Aceasta farama din mine instabila pare a fi doar un ciob ce se agata prin mine, spre a ma rani necontenit, spre a ma conduce in neincetata pustiime in care ma pierd. Incert. Prefer sa cad iar in groapa comuna a tacerii - o victima decazuta a razboiului cu sine. Credinta sau ratiune? Nu-i lasa pe altii sa te vindece.
15:27 Si astfel revin la faptul ca numai in Sine zace singura forta, ca singurul desert e cel iluzoriu pe care mi-l cladesc din amintiri sfarmate. Dor de... dor de atat de multe. Dar nu pot intelege ce nu pot crea.
20:46 Tradare. Am cazut in uitare. Acum premonitoriul meu vis s-a adeverit, luand forma fricii devorande. Nu pot sa cred. Am fost uitata. Mai mult de atat, am fost stearsa din memorie si inlocuita cu... cu o imagine mincinoasa. Acum incepe razboiul, acum ma zbat si ma rup - acum... cand se intoarce sinele inconstient impotriva mea. De frica cui? Sau mai bine zis de frica a ce? Nu mai pot respira asa... conectata la iluzii cu oxigen sa ma tin intr-o falsa stare de 'viata'. Caci nici nu mai vreau.
De fiecare data cand ma hotarasc sa ma recladesc, ma-mpiedic intr-un ciot de mine.
23:44 Nu e corect ce fac. Acum nu reusesc decat sa-mi rasucesc cutitu-n piept, sfarmandu-mi sternul viselor, zdrobindu-mi inima si aplatizandu-mi plamanii de stratul de pleura, doar-doar, impactul terifiant ar rupe temnita de oase in care ma inchide vidul.
Vreau sa plec din mine.
Asta va soca.
14:37 Asta ma va soca. Asta ma socheaza de fiecare data, tocmai prin obisnuinta intamplarii. Asta m-a socat de fiecare data chiar si pe mine care stiu. Ma socheaza ura, in aceeasi masura in care ma socheaza iubirea. Doar ca ceea ce socheaza acum nu e nicidecum ceea ce ar fi de asteptat. Acum ma socheaza tacerea. Nu, de fapt ceea ce ma socheaza nu e tacerea propriu-zisa, ci faptul ca ma las prada socului acesteia. Viata cu fiintele ei aluneca prin preajma mea asemenea viselor de dimineata izvorate din somnolenta sufletului anesteziat intr-o incertitudine inconstienta. Aceasta farama din mine instabila pare a fi doar un ciob ce se agata prin mine, spre a ma rani necontenit, spre a ma conduce in neincetata pustiime in care ma pierd. Incert. Prefer sa cad iar in groapa comuna a tacerii - o victima decazuta a razboiului cu sine. Credinta sau ratiune? Nu-i lasa pe altii sa te vindece.
15:27 Si astfel revin la faptul ca numai in Sine zace singura forta, ca singurul desert e cel iluzoriu pe care mi-l cladesc din amintiri sfarmate. Dor de... dor de atat de multe. Dar nu pot intelege ce nu pot crea.
20:46 Tradare. Am cazut in uitare. Acum premonitoriul meu vis s-a adeverit, luand forma fricii devorande. Nu pot sa cred. Am fost uitata. Mai mult de atat, am fost stearsa din memorie si inlocuita cu... cu o imagine mincinoasa. Acum incepe razboiul, acum ma zbat si ma rup - acum... cand se intoarce sinele inconstient impotriva mea. De frica cui? Sau mai bine zis de frica a ce? Nu mai pot respira asa... conectata la iluzii cu oxigen sa ma tin intr-o falsa stare de 'viata'. Caci nici nu mai vreau.
De fiecare data cand ma hotarasc sa ma recladesc, ma-mpiedic intr-un ciot de mine.
23:44 Nu e corect ce fac. Acum nu reusesc decat sa-mi rasucesc cutitu-n piept, sfarmandu-mi sternul viselor, zdrobindu-mi inima si aplatizandu-mi plamanii de stratul de pleura, doar-doar, impactul terifiant ar rupe temnita de oase in care ma inchide vidul.
Vreau sa plec din mine.
duminică, 24 iulie 2011
Materie despicata in oglinda.
iulie 2011
Ziua ce a venit gata scrisa si acum se sterge cu buretele
00:05 Dunhill Blue. Nectar. Ping-pong. Paleta.
Iar am inceput sa ma destram in cuvinte aiurite. M-am zdruncinat din temelii. Moralitatea somnului meu e incerta, de-a dreptul indoielnica. In mine simt ca se naste un monstru. In mine... Dar nu se poate. Asa ceva trebuie sa fie ireal. Asa ceva nu poate sa se-ntample cu adevarat. Cateodata ma intreb cat voi mai putea trai intr-un corp ce parca nu-mi mai apartine. Incotro? Suprareal. Infimkele umbre ale dezosarii valorilor mele ma ucid. Si nici macar ingerii nu mai pot plange pentru mine. Pentru ca nu ar mai avea niciun sens, mai ales acum, ca bula asta nimic desprinde ramasite din mine si le elibereaza in pulberea rasfranta a zorilor, a vailor, a muntilor si-a marilor. De cate ori voi mai deschide ochii dimineata? Stropii mari imi strapung coloana, paralizandu-mi orice reactie. Noapte buna. Pleoapele imi cad asemenea cortinei la sfarsit de spectacol.
15:01 Dimineata ploioasa a spalat indoielile, lasand sa balteasca in urma ei scurgerile de sange. Se preling pe potecile de piatra cubica toate pacatele neplanse. Ma simt atat de bine azi. Ador ploaia, ador mirosul de iarba proaspat cosita de secerile miilor de picaturi... Din departarea sufletului, din abisul incarcat de vopseluri ale personalitatii in deformare - un vuiet. Din mine - un strigat. Din ploaie - un planset. Surd. Atat de alb si pur e cerul aburit. Degetele sentimentelor ramase inca vii in fata golului ce ma absoarbe isi deseneaza basmul tragic in transpiratia ferestrelor.
16:33 Natura moarta cu fotoliu din piele si cadavru in camasa de matase. Acum golul pare sa se fi proiectat in afara mea. Mi-a depasit deja marginile? Nu, doar s-a contopit in mine, caci il simt curgandu-mi prin vene.
Ziua ce a venit gata scrisa si acum se sterge cu buretele
00:05 Dunhill Blue. Nectar. Ping-pong. Paleta.
Iar am inceput sa ma destram in cuvinte aiurite. M-am zdruncinat din temelii. Moralitatea somnului meu e incerta, de-a dreptul indoielnica. In mine simt ca se naste un monstru. In mine... Dar nu se poate. Asa ceva trebuie sa fie ireal. Asa ceva nu poate sa se-ntample cu adevarat. Cateodata ma intreb cat voi mai putea trai intr-un corp ce parca nu-mi mai apartine. Incotro? Suprareal. Infimkele umbre ale dezosarii valorilor mele ma ucid. Si nici macar ingerii nu mai pot plange pentru mine. Pentru ca nu ar mai avea niciun sens, mai ales acum, ca bula asta nimic desprinde ramasite din mine si le elibereaza in pulberea rasfranta a zorilor, a vailor, a muntilor si-a marilor. De cate ori voi mai deschide ochii dimineata? Stropii mari imi strapung coloana, paralizandu-mi orice reactie. Noapte buna. Pleoapele imi cad asemenea cortinei la sfarsit de spectacol.
15:01 Dimineata ploioasa a spalat indoielile, lasand sa balteasca in urma ei scurgerile de sange. Se preling pe potecile de piatra cubica toate pacatele neplanse. Ma simt atat de bine azi. Ador ploaia, ador mirosul de iarba proaspat cosita de secerile miilor de picaturi... Din departarea sufletului, din abisul incarcat de vopseluri ale personalitatii in deformare - un vuiet. Din mine - un strigat. Din ploaie - un planset. Surd. Atat de alb si pur e cerul aburit. Degetele sentimentelor ramase inca vii in fata golului ce ma absoarbe isi deseneaza basmul tragic in transpiratia ferestrelor.
16:33 Natura moarta cu fotoliu din piele si cadavru in camasa de matase. Acum golul pare sa se fi proiectat in afara mea. Mi-a depasit deja marginile? Nu, doar s-a contopit in mine, caci il simt curgandu-mi prin vene.
sâmbătă, 23 iulie 2011
Materie despicata in oglinda
iulie 2011
Connect your charger
17:05 Maybe it should be 'connect me to your charger'.
Insignifiant. Cuvintele rasuna goale in mintea mea pustiite de sens ( sau poate 'pustiita de sens'). Stirb Nicht Vor Mir. I look up the sky as if the world... is over. Imi iau avant sa zbor, incercand sa ma desprind de temnita acelor de realitate ce ma tin incatusata intr-un monocrom perfect. Imi dau aripile, din atriu-mi incolteste o corola de fragede prelungiri semitransparente ce se zbat aritmic, violent. Ar vrea sa zboare fluturii anatomiei mele. Dar unde? Spre ce se zbuciuma ei atat de alert, provocandu-mi adrenalina?
23:46 Extenuare. Mi-am epuizat orice energie potentiala intr-un galop nebun de stari, un roller-coaster de emotii. Pasiv-agresiv. Azi golul mi-a mancat inima. O durere dulceaga, cu parfum greu mi s-a prelins printre coastele pietrificate de raceala ca o ramura de spini. Intepator. Orgasmic. Constientizarea mortii ce s-a nascut in mine si-mi creste acum in trup ca un prunc nedorit, dar infinit iubit, mi-a mai lasat un singur stimul care sa ma chinuie intr-o vanatoare pierduta de la bun inceput. Am nevoie de brate calde sa-mi umple raceala, de vocea puternica a celui asteptat sa ma invaluie intr-o atmosfera protectiva, departe de tacerea afurisita a vidului.
Connect your charger
17:05 Maybe it should be 'connect me to your charger'.
Insignifiant. Cuvintele rasuna goale in mintea mea pustiite de sens ( sau poate 'pustiita de sens'). Stirb Nicht Vor Mir. I look up the sky as if the world... is over. Imi iau avant sa zbor, incercand sa ma desprind de temnita acelor de realitate ce ma tin incatusata intr-un monocrom perfect. Imi dau aripile, din atriu-mi incolteste o corola de fragede prelungiri semitransparente ce se zbat aritmic, violent. Ar vrea sa zboare fluturii anatomiei mele. Dar unde? Spre ce se zbuciuma ei atat de alert, provocandu-mi adrenalina?
23:46 Extenuare. Mi-am epuizat orice energie potentiala intr-un galop nebun de stari, un roller-coaster de emotii. Pasiv-agresiv. Azi golul mi-a mancat inima. O durere dulceaga, cu parfum greu mi s-a prelins printre coastele pietrificate de raceala ca o ramura de spini. Intepator. Orgasmic. Constientizarea mortii ce s-a nascut in mine si-mi creste acum in trup ca un prunc nedorit, dar infinit iubit, mi-a mai lasat un singur stimul care sa ma chinuie intr-o vanatoare pierduta de la bun inceput. Am nevoie de brate calde sa-mi umple raceala, de vocea puternica a celui asteptat sa ma invaluie intr-o atmosfera protectiva, departe de tacerea afurisita a vidului.
vineri, 22 iulie 2011
Materie despicata in oglinda
iulie 2011
Continuare.
19:13 Stare ciudata. De ieri o betie mesmerizanta m-a inghitit ca un vartej compus din instantanee. De ieri un mare hau parca s-a surpat in creierul meu si-mi roade celulele, mi le intoxica, mi le manjeste cu vid.
20:19 Ceea ce vreau sa spun este ca ma doare, fara sa simt de fapt nimic. Sau poate simt prea multe pentru a sesiza durerea. Imposibil. Golul asta mi-a coborat din cutia intunecata de amorteala acum a creierului si blocheaza orice senzatie de a-mi mai ajunge la exterior. Ma simt ca un tud vidat prin care se scurg doar lacrimile de durere pe care stiu ca ar trebui sa le plang eu, dar pe mine m-a devorat golul asta. Golul asta de minciuni ... oare nu e el doar o alta fateta a mintii mele imbolnavite brusc? Brusc si mult prea brutal pentru a nu realiza, dar fara a constientiza. Simt cum ma propulseaza in mii de bucatele, farame si cioburi ce... asta e... cioburi din sufletul meu propagate cu o viteza ametitoare pe aleile constiintei impotmolite sec. De aici senzatia ca ma-nvart impotriva sensului lumii. Trebuie sa ma detasez. Nu pot (altfel).
21:38 Fiecare minut imi apasa violent trupul dezgolit de inhibitiile specifice ratiunii. Atata vreme am predicat singuratatea individului ca fiind indispensabila, asemenea poluarii: nu o doreste nimeni, dar toti stim ca, neimportand masurile luate, nu se poate ajunge la eradicarea ei; incercand de fapt sa machiez propria singuratate de care alerg innebunita, ca am ajuns aproape sa-mi cred propriile minciuni. Asta ma omoara. Imi pune capac. M-am aruncat in brate goale de pasiune, calde doar din cauza sangelui ce inevitabil curge prin vene, urmarind sa-mi umplu golul ce ma surpa tot mai dureros, tot mai adanc. Si acum? Incotro? Iar in cascada de lacrimi inchipuite? In tsunami-ul betiei? Irish coffee - sau cum sa te faci cu doua dependente in plus. Sunt ca un vampir - traiesc din falsul sange al unor false masti-vampir. De ce nu ma pot dezbraca de hainele astea tesute prea minutios, de patura mea de urzeli, de pieile personajelor astea?
22:45 Mi-e greu sa ma exprim. Singurele parti cand am stiut ca in mine exista Viata, au fost cand am trait pe hartie. E refugiul meu, alienarea - singura pe care mi-o pot oferi fara temeri.
23:14 Astept sa sune telefonul. Imi prelungesc secundele prin fiecare geana intoarsa, asteptand sa sune telefonul. Asteptand sa aud acea voce. Is it love? Is it friendship? Is my sanity giving up just for the sake of feeling protected? It's more like pure masochism. But somehow all are true and none the truth. Nu ma mai suna...
23:51 Tacere. Atata tacere e-n mine ca nu mai simt decat timpul pustiit de singuratate curgand pe langa mine. Dar tot nu m-am desprins. Retraiesc acelasi senzatii, acelasi freamat tacut, alternandu-si voltajul fix in locul unde-mi tin inima (sau ce-a mai ramas din ea), chinuindu-ma sa-mi prelungesc aripile constientului si sa ma contopesc in infinit. Dar nu ma potrivesc nicicum, niciunde. Sunt un arc sarit dintr-un sac cu mecanisme intortocheate. O particula de praf instabila ca structura emotional-cognitiva. Sunt o particula cu altfel de viata. Un gol ce trebuie sa se umple singur dinspre margini.
00:00 Lui nu-i pasa. Cum am putut sa ma amagesc! Daca n-as fi atat de goala, as plange. Dar nu mai pot. Sunt un rau secat, ce-si va roade si mai aprig malurile spre razbunare. Daca deschid ochii inainte sa mor, omoara-ma cu zambetul tau. Daca mor inainte de a-mi deschide ochii, trezeste-ma cu privirea ta. Nu mai am tigari. Numar 8 chistoace. Putin. Vreau sa-mi revin la un pachet pe zi. Sau poate asa le reduc si ma las. Open your eyes - Snow Patrol. Depressive, melancholic, empty, alone, painless yet so painfull. Dunhill Black. Writting. Lipton Peach.
Continuare.
19:13 Stare ciudata. De ieri o betie mesmerizanta m-a inghitit ca un vartej compus din instantanee. De ieri un mare hau parca s-a surpat in creierul meu si-mi roade celulele, mi le intoxica, mi le manjeste cu vid.
20:19 Ceea ce vreau sa spun este ca ma doare, fara sa simt de fapt nimic. Sau poate simt prea multe pentru a sesiza durerea. Imposibil. Golul asta mi-a coborat din cutia intunecata de amorteala acum a creierului si blocheaza orice senzatie de a-mi mai ajunge la exterior. Ma simt ca un tud vidat prin care se scurg doar lacrimile de durere pe care stiu ca ar trebui sa le plang eu, dar pe mine m-a devorat golul asta. Golul asta de minciuni ... oare nu e el doar o alta fateta a mintii mele imbolnavite brusc? Brusc si mult prea brutal pentru a nu realiza, dar fara a constientiza. Simt cum ma propulseaza in mii de bucatele, farame si cioburi ce... asta e... cioburi din sufletul meu propagate cu o viteza ametitoare pe aleile constiintei impotmolite sec. De aici senzatia ca ma-nvart impotriva sensului lumii. Trebuie sa ma detasez. Nu pot (altfel).
21:38 Fiecare minut imi apasa violent trupul dezgolit de inhibitiile specifice ratiunii. Atata vreme am predicat singuratatea individului ca fiind indispensabila, asemenea poluarii: nu o doreste nimeni, dar toti stim ca, neimportand masurile luate, nu se poate ajunge la eradicarea ei; incercand de fapt sa machiez propria singuratate de care alerg innebunita, ca am ajuns aproape sa-mi cred propriile minciuni. Asta ma omoara. Imi pune capac. M-am aruncat in brate goale de pasiune, calde doar din cauza sangelui ce inevitabil curge prin vene, urmarind sa-mi umplu golul ce ma surpa tot mai dureros, tot mai adanc. Si acum? Incotro? Iar in cascada de lacrimi inchipuite? In tsunami-ul betiei? Irish coffee - sau cum sa te faci cu doua dependente in plus. Sunt ca un vampir - traiesc din falsul sange al unor false masti-vampir. De ce nu ma pot dezbraca de hainele astea tesute prea minutios, de patura mea de urzeli, de pieile personajelor astea?
22:45 Mi-e greu sa ma exprim. Singurele parti cand am stiut ca in mine exista Viata, au fost cand am trait pe hartie. E refugiul meu, alienarea - singura pe care mi-o pot oferi fara temeri.
23:14 Astept sa sune telefonul. Imi prelungesc secundele prin fiecare geana intoarsa, asteptand sa sune telefonul. Asteptand sa aud acea voce. Is it love? Is it friendship? Is my sanity giving up just for the sake of feeling protected? It's more like pure masochism. But somehow all are true and none the truth. Nu ma mai suna...
23:51 Tacere. Atata tacere e-n mine ca nu mai simt decat timpul pustiit de singuratate curgand pe langa mine. Dar tot nu m-am desprins. Retraiesc acelasi senzatii, acelasi freamat tacut, alternandu-si voltajul fix in locul unde-mi tin inima (sau ce-a mai ramas din ea), chinuindu-ma sa-mi prelungesc aripile constientului si sa ma contopesc in infinit. Dar nu ma potrivesc nicicum, niciunde. Sunt un arc sarit dintr-un sac cu mecanisme intortocheate. O particula de praf instabila ca structura emotional-cognitiva. Sunt o particula cu altfel de viata. Un gol ce trebuie sa se umple singur dinspre margini.
00:00 Lui nu-i pasa. Cum am putut sa ma amagesc! Daca n-as fi atat de goala, as plange. Dar nu mai pot. Sunt un rau secat, ce-si va roade si mai aprig malurile spre razbunare. Daca deschid ochii inainte sa mor, omoara-ma cu zambetul tau. Daca mor inainte de a-mi deschide ochii, trezeste-ma cu privirea ta. Nu mai am tigari. Numar 8 chistoace. Putin. Vreau sa-mi revin la un pachet pe zi. Sau poate asa le reduc si ma las. Open your eyes - Snow Patrol. Depressive, melancholic, empty, alone, painless yet so painfull. Dunhill Black. Writting. Lipton Peach.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)