Materie despicata in oglinda

                                                                                                                   iulie 2011

Continuare.
19:13 Stare ciudata. De ieri o betie mesmerizanta m-a inghitit ca un vartej compus din instantanee. De ieri un mare hau parca s-a surpat in creierul meu si-mi roade celulele, mi le intoxica, mi le manjeste cu vid.
20:19 Ceea ce vreau sa spun este ca ma doare, fara sa simt de fapt nimic. Sau poate simt prea multe pentru a sesiza durerea. Imposibil. Golul asta mi-a coborat din cutia intunecata de amorteala acum a creierului si blocheaza orice senzatie de a-mi mai ajunge la exterior. Ma simt ca un tud vidat prin care se scurg doar lacrimile de durere pe care stiu ca ar trebui sa le plang eu, dar pe mine m-a devorat golul asta. Golul asta de minciuni ... oare nu e el doar o alta fateta a mintii mele imbolnavite brusc? Brusc si mult prea brutal pentru a nu realiza, dar fara a constientiza. Simt cum ma propulseaza in mii de bucatele, farame si cioburi ce... asta e... cioburi din sufletul meu propagate cu o viteza ametitoare pe aleile constiintei impotmolite sec. De aici senzatia ca ma-nvart impotriva sensului lumii. Trebuie sa ma detasez. Nu pot (altfel).
21:38 Fiecare minut imi apasa violent trupul dezgolit de inhibitiile specifice ratiunii. Atata vreme am predicat singuratatea individului ca fiind indispensabila, asemenea poluarii: nu o doreste nimeni, dar toti stim ca, neimportand masurile luate, nu se poate ajunge la eradicarea ei; incercand de fapt sa machiez propria singuratate de care alerg innebunita, ca am ajuns aproape sa-mi cred propriile minciuni. Asta ma omoara. Imi pune capac. M-am aruncat in brate goale de pasiune, calde doar din cauza sangelui ce inevitabil curge prin vene, urmarind sa-mi umplu golul ce ma surpa tot mai dureros, tot mai adanc. Si acum? Incotro? Iar in cascada de lacrimi inchipuite? In tsunami-ul betiei? Irish coffee - sau cum sa te faci cu doua dependente in plus. Sunt ca un vampir - traiesc din falsul sange al unor false masti-vampir. De ce nu ma pot dezbraca de hainele astea tesute prea minutios, de patura mea de urzeli, de pieile personajelor astea?
22:45 Mi-e greu sa ma exprim. Singurele parti cand am stiut ca in mine exista Viata, au fost cand am trait pe hartie. E refugiul meu, alienarea - singura pe care mi-o pot oferi fara temeri.
23:14 Astept sa sune telefonul. Imi prelungesc secundele prin fiecare geana intoarsa, asteptand sa sune telefonul. Asteptand sa aud acea voce. Is it love? Is it friendship? Is my sanity giving up just for the sake of feeling protected? It's more like pure masochism. But somehow all are true and none the truth. Nu ma mai suna...
23:51 Tacere. Atata tacere e-n mine ca nu mai simt decat timpul pustiit de singuratate curgand pe langa mine. Dar tot nu m-am desprins. Retraiesc acelasi senzatii, acelasi freamat tacut, alternandu-si voltajul fix in locul unde-mi tin inima (sau ce-a mai ramas din ea), chinuindu-ma sa-mi prelungesc aripile constientului si sa ma contopesc in infinit. Dar nu ma potrivesc nicicum, niciunde. Sunt un arc sarit dintr-un sac cu mecanisme intortocheate. O particula de praf instabila ca structura emotional-cognitiva. Sunt o particula cu altfel de viata. Un gol ce trebuie sa se umple singur dinspre margini.
00:00 Lui nu-i pasa. Cum am putut sa ma amagesc! Daca n-as fi atat de goala, as plange. Dar nu mai pot. Sunt un rau secat, ce-si va roade si mai aprig malurile spre razbunare. Daca deschid ochii inainte sa mor, omoara-ma cu zambetul tau. Daca mor inainte de a-mi deschide ochii, trezeste-ma cu privirea ta.  Nu mai am tigari. Numar 8 chistoace. Putin. Vreau sa-mi revin la un pachet pe zi. Sau poate asa le reduc si ma las. Open your eyes - Snow Patrol. Depressive, melancholic, empty, alone, painless yet so painfull. Dunhill Black. Writting. Lipton Peach.