Materie despicata in oglinda.

                                                                                                         iulie 2011


Ziua ce a venit gata scrisa si acum se sterge cu buretele
00:05 Dunhill Blue. Nectar. Ping-pong. Paleta.
Iar am inceput sa ma destram in cuvinte aiurite. M-am zdruncinat din temelii. Moralitatea somnului meu e incerta, de-a dreptul indoielnica. In mine simt ca se naste un monstru. In mine... Dar nu se poate. Asa ceva trebuie sa fie ireal. Asa ceva nu poate sa se-ntample cu adevarat. Cateodata ma intreb cat voi mai putea trai intr-un corp ce parca nu-mi mai apartine. Incotro? Suprareal. Infimkele umbre ale dezosarii valorilor mele ma ucid. Si nici macar ingerii nu mai pot plange pentru mine. Pentru ca nu ar mai avea niciun sens, mai ales acum, ca bula asta nimic desprinde ramasite din mine si le elibereaza in pulberea rasfranta a zorilor, a vailor, a muntilor si-a marilor. De cate ori voi mai deschide ochii dimineata? Stropii mari imi strapung coloana, paralizandu-mi orice reactie. Noapte buna. Pleoapele imi cad asemenea cortinei la sfarsit de spectacol.
15:01 Dimineata ploioasa a spalat indoielile, lasand sa balteasca in urma ei scurgerile de sange. Se preling pe potecile de piatra cubica toate pacatele neplanse. Ma simt atat de bine azi. Ador ploaia, ador mirosul de iarba proaspat cosita de secerile miilor de picaturi... Din departarea sufletului, din abisul incarcat de vopseluri ale personalitatii in deformare - un vuiet. Din mine - un strigat. Din ploaie - un planset. Surd. Atat de alb si pur e cerul aburit. Degetele sentimentelor ramase inca vii in fata golului ce ma absoarbe isi deseneaza basmul tragic in transpiratia ferestrelor.
16:33 Natura moarta cu fotoliu din piele si cadavru in camasa de matase. Acum golul pare sa se fi proiectat in afara mea. Mi-a depasit deja marginile? Nu, doar s-a contopit in mine, caci il simt curgandu-mi prin vene.