Sweet decandence...

 

Eram acasa. Inauntru domea un frig aproape anormal, in timp ce afara era prea cald pentru luna octombrie. Cuprinsa de o melancolie seaca, m-am gandit sa-mi fac ordine in minte, in sentimente, in mine. Am gasit cufarul micut in care am pastrat toate amintirile noastre. I-am pus si un lacatel, acum ruginit de timpul care sa asernut peste el. Acolo salasluiesc timpuri de mult uitate, amintire pline de viata, sau poate doar de o tristete nefireasca pentru oamenii arzand in tacere. Ce am pastrat acolo? Fotografii vechi, reflexiile trupurilor si ideilor noastre.

Prima imagine... Pe malul dunarii, doar doua corpuri imbratisate, unite intr-un singur spirit. Te simt si-acum, cum cu bratele tale fragede, imi ciufuleai parul si te uitai cu privirea ta plina de viata...  Iti simt si acum fiorul, spalandu-mi chipul de povara anilor. Cum se prelinge inc-o ora sinistra in tacerea noastra, cum ca un rau ma desir in nemurire si in bratele lui cuprinde o lume intreaga de povesti si amintiri. Cum pecetea sarutului le scalda inimile in cerul alb. Din ochii lui s-a scurs o lacrima. Era alba...

O alta fotografie. Imi amintesc prima cearta. El o scruta pe ea cu privirea lui nervoasa, cu pupilele ingustate, contractate in vorbe taioase. Apa se scurgea molcoma, unduindu-se alene si mulandu-se pe malul prafuit. Ea il privea cu lacrimi amare, incercand sa-si explice ce se intamplase. Vorbe grabite, aruncate la voia intamplarii... El isi frangea mainile sau si le ascundea prin buzunare, ea isi rasucea parul pe degete. Cu ochii incetosati, ii implora iertarea. El nu avea chef sa asculte. Dar intre ei era doar o distanta nemasurabila.

Urmatoarea imagine. Era iarna. Erau la cafeneaua din coltul strazii ce ducea spre liceu. Tocmai se plimbasera prin parc si ea primise o bulgareala zdravana. Cu mainile inghetate si tremurand aritmic, ea incerca sa-si toarne zahar in ceaiul aburind. El o privea duios, zambit. Ea se asscundea in fularul umed si isi scutura manusile de zapada. O intreba ceva, dar acum nu-mi mai amintesc ce. Chelnerita ii aduse si lui cafeaua cu lapte. Dupa ce au baut fiecare ce-si luase in tacere, el a strans-o in brate si i-a alungat cativa fulgi de nea din par. Cred ca e singura fotografie in care amandoi erau fericiti.

Ultima fotografie. Un drum lung, invelit de frunze reci, deshidratate de urletul vantului strecurat prin gura vaii... Doar ea a mai ramas, singura... Un litru de lacrimi se scurge intr-un izvor ce sange scurge prin trupul ei gol. Astept.

Paris

La jeune fille s’avança sur le balcon. Elle regardait les autres gens assis tranquillement sur le leur en discutant, en mangeant ou en rigolant. L’atmosphére qui régnait ce jour là était si belle. Si calme et si agréable.
Étendue, toute sa silhouette, d’une allure des plus coquettes, se mouvoit sous les étoiles comme au vent un léger voile. Elle a l'air de Paris...

- Il fait tellement chaud, dit-elle à haute voix, seul.

Elle regarde sur le coupole de la ville, dans l'air doux du matin, lissé par sa rosée fraîche, étonnée par son lourde palpitation. Les courants chauds de lumière montaient de la brume du matin, cannelée dans les cieux bleus. Les nuages avaient un assourdi, doux veloured rose, apaisant à sa somnolence de vérité.

   Elle avait perdu la notion du temps et il lui était impossible de savoir si le soleil se levait ou s'il partait déjà pour laisser sa place à la dame blanche et à sa suite étincellante.
   Les hautes silhouette des immeubles se découpaient à l'horizon, perdues dans la brume dorée qui flottait langoureusement, rappelant une histoire d'amour. Un vieux disque avec Edith Piaf joue à l'arrière-plan, en voulant silencieusement à son âme. Elle sanglote et boit à petits coups du café, écoutant l'ondulation de musique et le remuant de l'atmosphère. Les avenues et boulevards étaient encombrés d'une véritable armée de voitures klaxonnant, zigzagant entre les maisons, boutiques et squares. Le bruit aurait pu paraître infernal, l'odeur d'essence était peut-être pire, mais elle en était presque ravie.

Nu m-am putut decide.
Copyright @ Lex
http://ieromahero.deviantart.com/

Dimineata de noiembrie...

Dimineata rece de noiembrie... Patul caldut inca pastreaza parfumul noptii incandescende a celor doi... El inca doarme neintors. Ea isi deschide ochii, si il priveste cu nonsanata copilei ce-si incalca inocenta, cu ochii ei mari, blanzi, sclipindu-i sub fluturarea genelor...
Se ridica incet din pat, avand grija sa nu-l trezeasca cu scartaitul pasilor ei pe podea. Leganandu-se pe varfurile picioarelor, isi trase camasa lui peste corpul ei dezgolit de ardoarea si caldura de altadata. Merse incet pana in bucatarie... Mai avea inca scurte frisoane, desi corpul ii confirma ca s-a terminat, intreaga ei fiinta se tesea intr-un labirint de senzatii, ametind-o cu agitatia lor. Lumina toamnei strapungea incaperea, cu toate ca era o lumina obosita, peretii bateau in nuantele frunzelor vestejite. Si-a aprins o tigara. Deschise larg fereastra si lasa tacerea orasului sa o absoarba. Desi totul era un vuiet, ea era de un calm intangibil, atat de distanta ca parea ireala. Mecanic, isi turna zahar in cafea si privi lung pe fereastra...
De la balconul ei, privea lumea cum se lasa inghitita intr-o tacere oarba, cum se abandoneaza intr-o alienare de zgomote si sunete, desi surde si necizelate, armonizate in tacerea Lumii. In camera plutea un aer boem, cu parfum de tigara ce il ademeni pe el sa se scoale din pat...
A intrat in bucatarie tacut si a miscat capul in semn de salut. Ea ii pregatise deja ceasca de cafea cu doua cubulete de zahar si ii facu semn spre ea. A sorbit usor din cafeaua ce i se oferise. O picatura de foc i s-a prelins pe trahee pana in stomac, desclestandu-i plamanii. A ramas intepenit, contempland pierdut picatura razleata de cafea ce ramase pe buza cestii. Dezmortindu-se, incepu simti ca timpul s-a oprit. Avea impresia ca se scurge de undeva din sus, prelung si infinit, mai dens decat cafea lui, ce purta gustul buzelor ei.
-Iti place camasa ? intreba el, sprea a sparge tacerea ce ii injunghea urechile de-acum.
-Mm?... Aaah, camasa. Nu stiu, nu te-am vazut cu ea.
-Ciudat...
-Absolut deloc.
-Nu, nu. Sunt convins ca am purtat-o...
-Aseara in niciun caz.
-Ce tigari ai ?
-Dunhill...
-Negre ?
-Nu... Rosii...
-Mmm... Nu, multumesc. Ar trebui sa ma las.
-Asta ai zis si aseara dupa prima gura de coniac.
-Am baut coniac ?
-Pai... Tu nu mai stii ?
-Nu.
-Ai zis ca esti fotograf... Iti amintesti ?
-Evident. N-am cum sa uit asta.
-Imi place parfumul asta... E cumva... hmm... L'eau d'Issey ?
-Cum ti-ai dat seama ?
-E singurul parfum de barbati care chiar imi place.
-Aha... Deci stiai.
-Se poate spune si asa...
-Si... tu cu ce te ocupi ?
-Sunt studenta... La teatru.
-Aha... Interesant.
A venit in fata lui, nu inainte de a mai privi odata lumina rozalie a diminetii si s-a asezat zgribulita intr-un fotoliu. Tanara blondina era angelica. Lua ziarul si se uita tacuta pe el. El se aseza pe pervazul ferestrei, fumand in tacere. Ii arunca o privire profunda, apoi spuse clar si taios:
-Ceva imi spune, ca daca te apleci putin pe spate, ai toate sansele sa cazi.
El pufai amuzat si ii intoarse privirea.
********************************************************************************

Listening to: Clint Mansell - Shellshock
                   Edith Piaf - L'Etranger
                   Edith Piaf - Milord
                   Edith Piaf - L'accordeoniste
                   The Beatles - Girl
                   The Beatles - Norwegian Wood
Drinking: Still water
Mood: None.

Cvartetul naturii...

Este prea cald înăuntru şi prea frig afară. Un fior rece îmi gâdilă măduva spinării, iar eu aştept cu acelaşi dezinteres, totuşi cu o stranie emoţie, şi dorinţă arzătoare, a cărei pâlpâiri calde devine din ce în ce mai greu de stăpânit. Vântul îmi suflă gândurile reci, fremătând parcă de violenţă, vibrând de imprevizibil. Albastrul infinit al cerului prevesteşte tenebrele ce-l vor cuprinde. Lumina îmi sfâşie privirea, iar respiraţia austrului umedă-mi amorţeşste mişcarea. Fiori reci îmi aleargă prin gene, zimţi de foc îmi paralizează suflarea. Deşi vântul se izbeşte cu toată furia lui de ramuri, dezbrăcându-le de frunze, propagându-le in vid, totul pare încă cuprins de calm, calmul de dinaintea furtunii...
Adevărul e că aceasta e pentru prima dată când mi-o doresc a veni, când nările îmi freamătă după mireasma ei, la fel cum nările lupului freamătă când simte căprioara în apropiere. Asta e furtuna în care voi dansa, voi pluti, voi profita de ea cât mai mult cu putinţă. E furtuna în care voi sta în braţele tale şi te voi privi cum mă fereşti de stropii reci, ca nişte mici săgeţi, ce vor să-mi împiedice ochii a te mai vedea.
Dar acum cerul s-a dezlănţuit; umbra se ţese, nedesluşită asemenea unei rune pe cerul de un albastru bolnav. Îmi scald privirea in vartejul plumburiu, care devine tot mai sumbru, mai mohorît, totuşi atât de violent, suflul răzleţ îşi şterge aripile de obrajii mei. El şuieră nebun, mânat de norii negri de furie. Marea de întuneric a-nghiţit soarele, a acaparat căldura lui. Eu încep să alerg, simt fulgerele adunându-se în spatele meu, brăzdând cu furia lor nestăvilită cerul, împărţind norii-n două cete să gonească după mine. Mă lupt iarăşi cu natura. Alerg şi nu-mi îngădui răgaz să privesc în urmă, unde noaptea albastră mă urmăreşte, căci îi simt fiecare pas, fiecare răsuflare şi simt rozele desprinse din spuza norilor plesnindu-mă pe spate. Peisajul transcedent mă transpune într-un paradis în destrămare.
În depărtare, îmi pare că întrezăresc o lumină, o linie albă de care să m-agăţ. Întind mâna şi simt străfulgerarea rece a fulgerului. În spatele meu, simt, aud, chiar şi văd rumoarea lor devorându-mă, aruncându-şi flăcările după mine. În jurul meu se ridică o temniţă, iarba mă ţine-n loc în încleştarea venelor ei, vântul mă-ncorsetează strivindu-mi coastele în îmbrăţişarea lui nebună, durerea atinge apogeul în timp ce o lacrimă se loveşte de umărul stâng. E o săgeată ce mă arde brutal şi rece până la paroxism, e prima clipă ce-a căzut ca strop de ploaie. După ea, un râu îi va urma... 
Aş vrea să fug dar nu pot. Simt cum carnea îşi pierde freamătul, cum mintea îşi câştigă prea multă luciditate, cum griul începe să se aştearnă. Şi se zbat şi tremură şi sfâşie tot în urma lor. Pare că toată natura s-a zdruncinat sub bubuitul asurzitor al tunetelor şi blitzul fulgerelor. Ploaia căde violentă, stropii parcă se întrec spre asfaltul dur. Am închis ochii... Aud muzica valurilor ca o parte furtunoasă din Wagner, vântul calmându-şi treptat şuierul ce-mi aminteşte de Mahler şi ritmul abstract al tunetelor şi luminilor asemenea unei piese de Stravinsky. Toate s-au îmbrăţişat brusc şi tare.
E furtuna mea, şi aşa va rămâne mereu, atât cât pot eu să înţeleg ce înseamnă mereu.

This soul will be ferried straight to Hell...

Pasi usori, calmi...
Ca de felina,
aproape neatingand pamantul,
se disting in umbrele noptii.
Acum e prea tarziu.
Alea iacta est.
Isi simte inima pulsand nebuna
prin toate crapaturile
umbra noptii se scurge
drept sange.
Nu mai poate plange...
S-azvarlit in brate prea calde de dor,
prea reci de caldura,
prea inspumate de vise
si uitate intr-o camera obscura.
Pe bratele lui albe
se asterne
ca o pudra nemanjita de mizeria serii.
Cordial, strange-o-n ardoarea ta
Caci trupul-i e doar pala
amintire-a diminetii.
Lumina naste umbra,
iar demiurgul noptii aprinde
amurgu-nvapaiat.
Sub plumb de stele
si sangerat de iele,
eviscerat cadavrul ei lasa-l sub luna
albastra ce-si tese in panza-i povestea;
Ti-o amintesti cum lina
pasea pe-un pat de frunze.
Tarandu-te, i-ai cerut zorii,
i-ai cerut destramarea in albul cetii.
Timp, opritu-te-ai in loc
pentru noaptea lor pacatoasa
ce razbunarea n-o va dobandi
caci cheia spre apogeul trairii
a-nghitit-o albastrul muririi.
E noapte...
Senzual,
las-o sa moara in bratele tale.

Ultima zi

Daca vei voi
Cea din urma zi
Sa o traim macar pe ea frumos.
Sa plecam in munti
Unde nu sunt punti
Unde merg si vulturii pe jos.
Sa avem niste vin
Sa dormim putin
Sub anestezii de cavernet
Eu sa te ascult
Si tu sa taci mult
Sa ne depanam viata incet.
Dupa atata timp
Nu pot sa ma schimb
Totusi trebuia sa ma cunosti
Si la cap de zi
Pentru a sfarsi
Plangem amandoi ca niste prosti.
Poate ca-s naiv
Dar te mai cultiv
In Antichitati de sentiment
Piesa noastra in doi
Va avea apoi
Un tarziu zadarnic happy-end.
Eram numai doi
Zilnic numai noi
Drum nici inainte nici `napoi
Cum s-a intamplat
De s-a adunat
Si e toata lumea intre noi.
Rani atatea am
Ca un cal in ham
Care trage greu un car de spini
Si am sa merg la targ
Si am sa imi vand cu sarg
Toate ranile la cap de timp.
Ne mintim mereu
Unul tu sau eu
Are in mana ultimul atu.
Trec la suferinzi
Murmur in oglinzi
La adio la adio tu.
Nu se mai aud
Pasari de la sud
Un curent polar le strabatu
Ca-ntr-un trist halou
Iti rostesc din nou
La adio la adio tu.
Ce a fost a fost
Ce va fi va fi
Uite ca a venit
Ultima zi .

Azi a murit Adrian Paunescu. *moment de reculegere*

 

The Dark Room...

The bed was of the massive form used in the end of the seventeenth century and the curtains of faded silk, heavily trimmed with tarnished gold. There was an air of gloom in the blue tapestry hangings which, with their worn-out graces, curtained the chamber's walls, and gently undulated as the autumnal breeze found its way through the ancient lattice-window, whice patterned and whistled as the air gained entrance. The mirror, turbaned, after the manner of the beggining of the century with a coiffure of murrey-coloured silk and its hundred strage-shaped boxes, providing for the arrangements which had been obsolate for more than fifty years, had an antique, and in so far a melancholy aspect, binding her gaze into the virgin white skies of another world. Black tile completely covered the floor, yielding it an even darker apearance, greaved with blades of slabs. A musty smell engulfed the furniture, carefully carved with delicate roses and abstract victorian motifs. But nothing blaze more brightly and cheerfully than the two large wax candles, which sent their cold gleam through the apartment, creating dark, spooky shadows. Dark crimson pools and moves along the cold and cracked concrete floor of the room, seeping from slits and gashes, incisions and cuts. The blue tapestry mirrors the moon's tinge in the ghastly haze of night. Slight traces of dry twigs reflect their fiery golden bloom in the wall's cracks.
She laid on the bed with her knees drawn up to her chest. Beneath the hollow sky, she lies craving for the warm pain and suffering yield by the rapture of grief. The violin ripples under the bows sweet notch. Shattered pieces of soul flutter, dangling the bloody sorrow away form her, away from her dreams, as her eyes catch the moon's blaze. The night's shadow slowly shift, sliding through the coiling blood. She huddles in her sooth slumber as the night's demon carefully watches her. The vigil that bristles, her ears fear the rustle of his wings, she gasps, muffled by the spider's web. Sink in her reverie, never to be awaken, she grazes in his bitter embrace, clenching his tears in haste. Harshly he strides over the void of tears, binding her to his lulling cold murder. Her summon he can't forbear, as she's dragged to his hell. Agreed of their covenant, he came for atonement.
On the dank meadow, he sinks his lips in her pure flesh, possessed by his vengeful anguish. Lurching, he watches her every move, waiting for her to awake. She slowly whimpers, and wrappes herself in the murrey, almost blood coloured long velvet dress. Smooth as the fiery burgundy velour, her lips slowly murmur in the night. He grasps her hand, as pale as the moon's blue light and dashes her cold body in his coffin of roses.
He took her away from her home, and she could gasp for air, and she could groan in the heath, and she could warily cring his sword's blade, cause all her sadness and feeling, and cry and dispair he'll drown in the coffin which her body will bear.

Listening to LaFee - Lieber Gott
                  Burzum - Dunkelheit
                  Agalloch - In the Shadow of Our Pale Companion
                  Lamb of God - Ashes of the Wake
                  Mucc - Ageha
                  Mucc - Oz
                  Mucc - Sora to Ito
                  Dir en Grey - Ain't Afraid to Die
                  Dir en Grey - Cage
                  Nightwish - Eva
                  Nightwish - Seven Days to the Wolves
Reading - Vladimir Nabokov - Camera Obscura
Drinking - Cherry flavoured tea
Smoking - Blackstones Cherry

Comme une parisienne

Era o dimineata rece si alba de noiembrie. Prin zgura saturata se scurg lacrimile zorilor. O ploaie rece si amara se unduieste pe acoperisul fin a cafenelei 'Les desespoires'. La etajul doi, privind stradutele mici si inghesuite, tipand de fervoare, goale de libertate, cu oameni infasurati in paltoane lungi si pline de caldura, dar lipsite de dorinta, cu ochii ei mari si azurii, o tanara blondina priveste aerul ridicandu-se-n rotocoale fumurii. Trupusorul ei firav si sensibil indura biciul ploii, bucurandu-se chiar de atingerea ei blanda, si in acelasi timp, aspra. Aburul dulceag al cafelei ii umezeste ochii de ardoare. Se complace in ploaia ce arde mocnit fiecare centimetru de viata. In oglinda lucie a frumosilor ei ochi, parca fiecare strop vine sa se-admire, in timp ce ea isi rasfrange dulcea privire in fiecare picur ce-i lauda frumsetea.
Ii place cafeneaua asta, intotdeauna diminetile ei s-au impovarat de parfumul ceaiului cu scortisoara si cafelei negre. La mansarda, balconul e rotunjit, cu doua mese. Scaunele, mai ales acestea ii plac, ornate atent, unduite cu trandafiri sculptati. Aerul boem ce-l respira de la etaj e deliciul zilelor noroase. In corpul ei e un freamat de arome, in mintea ei, imaginea lor reinvie. Ploaia isi accelereaza ritmul, zbatandu-se furioasa de pavajul prafuit al strazilor. Isi inalta albastrul dur spre griul cerului, arzand dupa stropii de ploaie. In ceasca, cafeaua neagra preface-n abur roua grabita-a diminetii. Calma, amesteca zaharul in ceasca, ochii devenindu-i niste insule-necate-n valul de emotii. Alert, o lacrima se scurge, acra de durere in cafea. Bautura maligna a vremurilor bune cu nuanta de polipotiune se scurge spre gatlejul ei, ii mangaie dintii cu petele ei si amara isi da drumul spre stomac. Reactie de sfarsit de toamna. Se uita curioasa in ceasca delicata, cu ochii ingustati ca de felina si sec isi zice 'Si nici macar nu-mi place cafeaua...'.
Statea langa pervazul sfartecat de stropii de ploaie si privea cum zgomotul pocneste in ceata diminetii. Oameni grabiti, masini accelerand in goana, ziare imprastiate pe pedalele de piatra. E rece piatra diminetilor de noiembrie, brazdata de ploaia ferventa. Se auzi un scartait, urmat de ivirea unei persoane in cadrul usii. Initial nu si-a dat seama dar cu cat privea silueta cu atat mai mult se instala imaginea frivola in minte-i atrofiata de cotidianul de zi cu zi. Cenusiul zilelor fu strapuns de surasul lui grabit. Purta palton lung si avea ochii umezi si negri, mai negri decat cafeaua ei ce are spuma-nvolburata pe marginea cestii. Ascuns de lumea exterioara, si despaturi ziarul si isi asternu privirele peste el. Venise timpul.
Ea statea la masa, singura, picior peste picior. Purta o rochie neagra, mulata, cu guler de dantela, dezvelindu-i delicat gambele invelite-n dresuri matasoase. Pe umeri isi tinea paltonul desprins parca dintr-o colectie Chanel. Ochii ei mari, de felina, cu pupile zbatandu-se ritmat odata cu ploaia inveninata, erau umbriti de bretonul lung, aranjat sub bereta prafuita. Piele ei pala ca spuma cafelei cu lapte stralucea in luminescenta cadaverica a soarelui pitit dupa norii plumburii. El ii azvarli din genele lui dese privire fugara, iar ea ii raspunse cu o privire lunga, contemplativa, asuprindu-l unui val de sentimente.
Imperativ, el se ridica si ii stranse mana cu putere. Aburul cafelei le inunda narile si le umezea ochii. El o apuca si o stranse in brate. Era timpul sa o ia de-acasa.

Newsletter

Sunt in pana. Ma pregatesc de cosplay-ul pe care-l voi face abia la anul. Stau, tusesc de mi se desprind plamanii si beau ceai japonez de cirese si iasomie.

                                                             Iguzo, neko-baka !.

                                       Ciel-sama e genial. Pentru ca sunt. Pentru ca suntem.