miercuri, 3 noiembrie 2010

Comme une parisienne

Era o dimineata rece si alba de noiembrie. Prin zgura saturata se scurg lacrimile zorilor. O ploaie rece si amara se unduieste pe acoperisul fin a cafenelei 'Les desespoires'. La etajul doi, privind stradutele mici si inghesuite, tipand de fervoare, goale de libertate, cu oameni infasurati in paltoane lungi si pline de caldura, dar lipsite de dorinta, cu ochii ei mari si azurii, o tanara blondina priveste aerul ridicandu-se-n rotocoale fumurii. Trupusorul ei firav si sensibil indura biciul ploii, bucurandu-se chiar de atingerea ei blanda, si in acelasi timp, aspra. Aburul dulceag al cafelei ii umezeste ochii de ardoare. Se complace in ploaia ce arde mocnit fiecare centimetru de viata. In oglinda lucie a frumosilor ei ochi, parca fiecare strop vine sa se-admire, in timp ce ea isi rasfrange dulcea privire in fiecare picur ce-i lauda frumsetea.
Ii place cafeneaua asta, intotdeauna diminetile ei s-au impovarat de parfumul ceaiului cu scortisoara si cafelei negre. La mansarda, balconul e rotunjit, cu doua mese. Scaunele, mai ales acestea ii plac, ornate atent, unduite cu trandafiri sculptati. Aerul boem ce-l respira de la etaj e deliciul zilelor noroase. In corpul ei e un freamat de arome, in mintea ei, imaginea lor reinvie. Ploaia isi accelereaza ritmul, zbatandu-se furioasa de pavajul prafuit al strazilor. Isi inalta albastrul dur spre griul cerului, arzand dupa stropii de ploaie. In ceasca, cafeaua neagra preface-n abur roua grabita-a diminetii. Calma, amesteca zaharul in ceasca, ochii devenindu-i niste insule-necate-n valul de emotii. Alert, o lacrima se scurge, acra de durere in cafea. Bautura maligna a vremurilor bune cu nuanta de polipotiune se scurge spre gatlejul ei, ii mangaie dintii cu petele ei si amara isi da drumul spre stomac. Reactie de sfarsit de toamna. Se uita curioasa in ceasca delicata, cu ochii ingustati ca de felina si sec isi zice 'Si nici macar nu-mi place cafeaua...'.
Statea langa pervazul sfartecat de stropii de ploaie si privea cum zgomotul pocneste in ceata diminetii. Oameni grabiti, masini accelerand in goana, ziare imprastiate pe pedalele de piatra. E rece piatra diminetilor de noiembrie, brazdata de ploaia ferventa. Se auzi un scartait, urmat de ivirea unei persoane in cadrul usii. Initial nu si-a dat seama dar cu cat privea silueta cu atat mai mult se instala imaginea frivola in minte-i atrofiata de cotidianul de zi cu zi. Cenusiul zilelor fu strapuns de surasul lui grabit. Purta palton lung si avea ochii umezi si negri, mai negri decat cafeaua ei ce are spuma-nvolburata pe marginea cestii. Ascuns de lumea exterioara, si despaturi ziarul si isi asternu privirele peste el. Venise timpul.
Ea statea la masa, singura, picior peste picior. Purta o rochie neagra, mulata, cu guler de dantela, dezvelindu-i delicat gambele invelite-n dresuri matasoase. Pe umeri isi tinea paltonul desprins parca dintr-o colectie Chanel. Ochii ei mari, de felina, cu pupile zbatandu-se ritmat odata cu ploaia inveninata, erau umbriti de bretonul lung, aranjat sub bereta prafuita. Piele ei pala ca spuma cafelei cu lapte stralucea in luminescenta cadaverica a soarelui pitit dupa norii plumburii. El ii azvarli din genele lui dese privire fugara, iar ea ii raspunse cu o privire lunga, contemplativa, asuprindu-l unui val de sentimente.
Imperativ, el se ridica si ii stranse mana cu putere. Aburul cafelei le inunda narile si le umezea ochii. El o apuca si o stranse in brate. Era timpul sa o ia de-acasa.

Un comentariu:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Scuzati deranjul! Toate criticile, intrebarile, parerile, noutatile, dorintele, cerintele, urarile, cantecele, amintirile sau ce va trece dumneavoastra prin cap dupa o partida de blog, puteti scrie aici. Incerc sa raspund cat de rapid pot...