Aki no michi...

Ea apare intr-un kimono furisode elegant sub umbrela de soare, incaltata cu o pereche de okobo negrii, parand sa pluteste. Alaturi de ea este tanarul aristocrat, care are o geanta cu un shamisen. Ea inainteaza cu umbrela, el ramane in spate si isi scoate shamisenul. Se asaza in genunchi si se pregateste sa cante... Ea incepe sa danseze. El o priveste fermecat, aprope uitand sa cante... Ritmul se intepeste putin, muzica deja e amplificata de natura. El lasa shamisen-ul, ridica umbrela pe care ea o aruncase si in ploaia de frunze uscate in care ea aproape ca-si ia zborul, vine sa o ascunda sub umbrela lui. Ea il priveste, muzica isi incetineste ritmul, devenind mult mai trista si mai plapanda. Urmeaza un schimb de priviri, ea ingenuncheaza, el o ridica.
-Taci...
-Tacerea e cel mai frumos lucru pe care ti-l pot oferi.
-Atunci taci.
-...
-Inchide-ti ochii !... Nu ma mai arde cu privirea ta.
Ea isi trecu degetele peste ochii lui... El spuse, timid:
-Opreste-te...
-Nu mai pot sa ma opresc.
-Stiu ca ma auzi...
-Nu, sunt de neoprit. Cu vantul sec ma pravalesc in frunze...
-Simt ca ma auzi...
-Sunt fulgerul despicand cerul in doua, sunt minciuna brazdand masca mea alba de atatea iluzii... Dar stelele au amutit...
Incepe sa se agite, sa se uite cu miscari repezite in jur. El ii strange mainile.
-Nu mai plange...
-Te-as asculta... Dar azi, mai mult ca niciodata, ratiunea mi-e-nclestata de dulcele sfarsit.
-Fatidica sclipesti sub lumina luminarii... De-ai stii cat de frumoasa e clipa asta ! Îţi mulţumesc că te întorci, chiar dacă rar şi de departe, doar pentru mine.  Îţi mulţumesc că îţi închini secundă cu secundă, timpul de-acasă, mie şi nimănui altcuiva. Cu riscul de a provoca o isterie-n masă.
-Dar Cedric-sama, eu nu mai sunt decat o fantasma translucida... o pala urma de viata azvarlita din vart de pensula... Pentru ce toate astea, pentru ce ?
-Cand ai incetat sa crezi ? Cand ai incetat sa simti amorteala vie-a sevei misunande prin frunzele roscate ? Cand ai incetat sa ma privesti cu limpezimea ochilor tai ? Cand ?
-Ah, dar nu stii ? In fiecare zii inot in ocean de pulbere si sange, cristal si otrava. Stii, ma face sa uit de tot. La 100 de metri adancime, cand singura lumina pe care o vezi e speranta ce moare in ochii celui de langa tine, atunci pot sa afirm ca m-am rupt de realitate.
-Dar esti aici cu mine... N-am sa te parasesc...
-Dar sub ce forma ? Cu infatisarea asta...? Chiar sunt aici ?
-Priveste atent... Simti briza vantului suierandu-ti in urechi, dezbracand fără ruşine copacii de frunze ? Simti atingerea mainii mele ? Simti palpairea efervescenta a lumanarii ?
-Dar toate astea... Cu ce pret, domnul meu, cu cate ceasuri istovite inecate in durere ? Le poti macar numara ?

Geisha story

Scena este luminata in partea din fata. In decor apar niste gratii, iar in spatele lor diferiti oameni: un aristocrat cu monoclu de varsta mijlocie, un domn in negru cu un frac, o doamna in albastru cu o rochie plina de volane, o domnisoara imbracata dupa moda aviatorilor, cu niste ochelari mari si invechiti, o doamna in culori pamantii verificandu-si ceasul din 2 in 2 minute, un domn cu un petic pe ochiul drept, guler inalt si baston impodobit cu un magnific cap de mort, o doamna in corset cu fusta scurta si desuuri provocatoare ivindu-se jucaus.
In fata lor, in mijlocul scenei este o geisha. Cu fata acoperita de pubra alba, nu lasa adevarul sa se intrevada. Buzele-i sunt pictata in culoarea cireselor carnoase, iar ochii conturati in rosu pasional si negru. Poarta un kimono furikata elegant cu obi lung. Muzica se aude incet, geisha intinde mana, cealalta mana deschide brusc evantaiul. Urmeaza un joc de evantaie, apoi se schimba usor ritmul melodiei, geisha face o pirueta cu evantaiele, aducand aminte de zborul cocorilor. Spre finalul melodiei, geisha se arunca in genunchi, intinde mainile pe spate, fluturand evantaiele. Aducandu-le in fata le inchide si isi aseaza capul intr-o plecaciune adanca. Se ridica si face o plecaciune spre cei din spatele gratiilor, apoi se aseaza in genunchi.

Din multime se aud susoteli. Geisha toarna ceai intr-o ceasca si o duce unuia din domnii de acolo, apoi in inca o ceasca si in inca una. Se intoarca si cu miscari ferme si ritmate isi desleaga obi-ul, apoi isi scoate kimono-ul. Luand oglinda, se pudreaza nasul si fruntea. Ramane intr-un nagajuban elegant. Tanarul aristocrat se apropie de ea si ingenuncheaza in fata ei.

-Buna ziua.
Geisha isi pleaca capul in semn de salut. El se lipeste de ea si ii plimba mana usor pe gat. Ea intoarce capul.
-Anotimpul acesta, domnule...
-Da... ploaia se izbeste mult prea des de asfalt pentru a ne permite o plimbare.
-Nu, domule... Nu stiu daca puteti intelege... E ironic...
-Imi poti spune...
-Eu... il vad plin de viata. Frunzele astea stacojii, pictate in culori ruginite, rosu aprins si galben pal... imi par pline de viata. Simt toata plina de esenta, alergand alert pe stropii de ploaie... Nu cred ca puteti intelege...
-Incerc...
-Cand totul moare in jurul meu, cand florile isi pierd parfumul si artarul se dezbraca de frunzele lui vii... Ma simt plina de viata, de dragoste, de entuziasm... Poate e doar o fantasma, un vis ciudat, o minciuna din cele pe care lumea ni le serveste zilnic.. dar...
El ii apuca capul in mainile lui. Ea il sageteaza cu privirea si isi roteste usor capul din stransoarea lui.
-Domnule nu cred ca e potrivita o astfel de purtare...


Va urma sa fie un scenariu pentru o piesa.

Frumoase mâni

Frumoase mâni, cu albul vostru cadaveric
îmi prindeţi inima-mi zbuciumândă im pălmile reci.

Se zbate, împroşcând cu sânge purul alb
neprihănite, frumoase mâni,
nu va temeţi de chistul întunecării mele ?

Cum azi zvâcneşte vena, aşa odată
pulsânde buzele tale vor destrăma cenuşa
spintecată din cadavrul meu.
Şi încă lacrimi se vor scurge să ardă răceala morţii voastre
Fragede mâini,
Cum mă cuprindeţi astăzi în îmbrăţişarea caldă
aşa să-mi înveliţi şi oasele-n flori de mucegai...


Inspired by Lucian Blaga's "Frumoasele mâni".

Imi dai voie sa tin la tine?...

"Nimeni nu m-a strans in brate ieri...
Cred c-am adunat vreo 300 de ieri."

Ea ii cuprinde in mainile-i fragede si mici capul.
-Nu ma privi.
Cu ochii-i mari, cristalini de-atata plans il sageteaza.
-Nu ma imbratisa.
Cu plapandu-i corp se lipeste de el. O linie de argint se scurge in sanii ei, o caldura moale ii cuprinde buzele.
-Nu. Timpul nostru...
-Se scurge incet si piere-n umbra diminetii...
-Nu. Lumea asta moarta...
-Ne-a furat dragostea, iubite.
-Nu... Uita...
-M-am abandonat tie.
-Nu... Noi nu mai existam.
-Suntem minciunile serii. Am putea...
-Taci...

Tacerea eruptiva se asterne peste chipurile lor... Albul diminetii le-a orbit inimile, le-a castrat mintile cu ceata lui. Roua cerului e roua oglindita in balta de sange, e dementa imbratisarii fade...
-Sa murim.
-Noi suntem morti.
-Dar moartea ? Nu ne-a cuprins si corpurile-n groaza ei pala ?
-Nu am raspunsuri, iubito. Degeaba te guduri pe langa cadavrul meu aprins de gratularea zilelor astea mult prea luminoase si mult prea goale de caldura. Nu privi spre ei...
-Suntem inchisi in temnita rozelor, unde soarele nu ajunge. Nimic nu va lumina ceata iubirii noastre.
-Nu, blasfemie. Noi suntem cei osanditi sa curgem in apa limpede de izvor, sa ne destramam in vant.
-Pulbere de vise, spui ?
-Nu... Mult mai rau...
-Cat de rece e dimineata noastra...
Tacuta... priveste frunzele pictate azvarlite din varf de pensula in noroiul lumii... Uitat, el se-nconjoara in salul ei de stele picurate. Clatit de prea multe zvacniri, malul se-nmoaie sub apasarea stransa-a vrajii.

-Te gandesti la vremea cand aveai acele parame strans legate, cand aveai de ce sa te ancorezi, spre ce sa privesti cand te simteai indepartat de tot ?

-Da, dar parama imi reapare aievea, si de data asta iti jur ca nu o vei mai dezlega vreodata.

-Si stiu ca asa vei face. Nu pentru ca ti-ar fi teama, nu pentru ca nu ai mai avea energie sa o strigi inca o data, ci pentru ca nu ai mai rezista fara stransoarea ei nici o clipa.

-Da... E noaptea rosie in care imi voi pierde castitatea juramantului.

-Nu, nu lasa fragila asta lume sa te acapareze.

-Trebuie. Anatemizati de fortele ei statice, esenta noastra am ucis-o intre peretii astia manjiti de dor.

-Da-mi voie sa fiu al tau.

-Nu... M-am blestemat sa fiu slujitoarea ta cat veacurile vor curge nemiloase peste trupurile noastre.

-Te dezleg de aste chingi, numai primeste lumina mea in abisul tau.

-Nu... E randul meu sa anihilez tot ce-mi ceri.

Il priveste cum violent ii cere o sansa. Si se zbate in cearsaful noptilor si diminetilor si zilelor si razelor si amintirilor. El sangereaza cat ea-l priveste, si-l doreste, il doreste mai mult ca niciodata. Sa piarda ce neprihanita ii daruieste lui, sa sfarame cenusiul in purpuriu de sange...

O lacrima de ploaie se desprinse din bolta ce le incununa patul.

Ploua, ploua... peste trupurile lor cu roua, revarsarea zorilor ii rupe in doua.

-Iubito...

-Spune-mi... Ce-ti mai impovareaza agonia dulce de data asta ?

-Imi dai voie sa te tin in brate ?

Cuvintele-i zburara de pe buze si-i stranse palmele intr-ale ei.

-Orice.

-Nu, nu. Imi dai voie de data asta... sa te iubesc ?

-Tu stii... ca daca a fost sau este in mine un suflet, acela-ti apartine tie.

-Dar acum, iubito... Ce ne mai leaga de minciuna asta ? De ce nu o putem nega ?

-Pentru ca ...

-Poate...

-Ne iubim ?

El o tine in brate, ea il saruta cu ochii inchisi. Niciun ochi nu vegheaza povestea lor, firul de gheata al nararii amare. Sub cerul de vise spulberate, e un pat de durere. A chemat vantul sa-i mangaie, caci ei nu mai pot.

Banshee nights

 Fonn ar eagla é rian an doimhneacht oíche.
 Bean sídhe tógtha i céir caoineadh zour caoin adh i dúinn.
 Bás timpeall orainn hastily leis an bháisteach 'guth
 Foirtil cnaipe a bhrollach bog i gcoinne ár thorax.


You sense her liquified as you drown in her smoky flavour. Streams of green light burning your soul, emerging from flesh. It's the glimpse you seek, have you stopped searching for it ? The torch of sacred fire lightens my bare body, slowly fading into the skies' blue abbys.
His hair was a light auburn and his hands of a singular delicacy and whiteness, owing, I dare say, as much to his sensible, sober and rational character as to his infirm health. Between death and morrow, he seeks the light of sorrow. There once was a beautiful lady, whose porcelain face was white as milk. Her voice - the sweetnes of the honey, her eyes - as deep as devil's heart, with shadows conjuring in flames of green. As she dripped in venom pouring words, he slowly danced across the moon-lit graves. Her voice, it temped even the shallowest seagul.
O'Niamh Étaín looked up at the lighthouse. Its' shadows and lights game was nothing but the tearing image of night. Waves crushing; powerfully protruding through pure innocence's cry. Pasionately striking the ground, her emptiness filling the air. A dance of colours makes autumnal feelings painted red. Twilight of grief, she shall not strive for years thus far they sung. As she swayed, his gaze reflected in her silk pale-pink, scarlet flavoured dress, as their feet matched, she ran away, leaving rose petal traces in the dew stained grass. She promised to be his eternal love, and strangely, he believed her. Lips melting one into another, warmth and ice, the whole world vibrating at the same pace as their hearts. His whole world turning into her. But as the night faded in black, her mad blue eyes lit up the way. The morning's freshness found them dreaming, from out her bower, lights went streaming. And on the morrow they awoke, They knew that sorrow her heart had broke. His speech was fearful as the sad and sunken eyes of blue. Appetite burning fiercely the hunger quickly taking control. Run in a race of fire and harmony, dizzy blurred eyes - a sincere haze of beauty, gazed over with pure longing. Pulse running into her beating blood, her heart pumping in anticipation. His face was cold, his lips were gray, as slivery the water ray rolls to his carotide vein.


Eithne, be gone...


Be gone thou from here, you shall leave the souls
rest in peace, let them cease, with solid ground.
And bless their soul, be gone banshee
Beyond the soil we shall sleep on happy
The banshee shall return, but fear us with all your might
We’ll burn and turn you into seas’ of urn...




…but this time someone caught me and tied me. So I’ll never go away.


…but this time, my fall turned into a dance in a chilly night, down the Danube

Illness creeping...

...into me
         Cancer is growing in this world, eating every piece of meat. Corpses surround us, shivering us with their cold embrace. Putrefaction wails through them. Banshee's dance, flows of perfection, striking our strings. Can you let go ? Will you let me go ?
         You lifted up one voice of woe, one lament of more than mortal grief. You are though as gloomy, as the nights' thrills. As she knelt down in prayer, you bloomed in blood. Anxiously, she mourns the days that pass. Fresh blood stained dress, silk swept in the sweetest pain, you desire her corpse with fire in its eyes. Beast shall bloom in darkness, half curled into ice - its moon-mirroring grave. Wave crashes into the bed of filth, slowly digging and rotting her body, the colour of the milk. "Lay your hands on the ground, entrust your soul to me" the banshee said.   
         Tempting curls whisper in the night, softly caressing your lips, delightfully tickling and stroking down your back. Dark wings powerfully unraving in the rhythm of sorrow. Piercing keen powerfully coroding in your heart, you sense her mourn, her dying anger aproaching us. Her beat - the bitter blood, her mind - ataxia of life, her breath - the winters' icy spring. Toward the grave, she paints her wings the colour of the death. It seems as never shallowed, the wounds she can't endure. With dark wings fully opened, she jumps in holy circles made of smoke. The fire that burns through flesh is nothing but the water on her face. Delicately, liquid feelings make their way, striking and beating and burning digs of mud blooded soil. Above the emerald plains, her smile beneath her cannibaly red-painted lips is haunting us apart.
         Four feet under the ground and still won't be enough for us to get away from the scream breaking through the rooms and stairs The ice beyond the ivory satin skies binds you. Never let go of this dark, stained memory. Cause six feet under the ground an still won't be enough for you to die.
"I know, I've been digging my own grave all along,
but in the end, it was you who buried me alive."

Razboi in tine.

Paznic al inimii mele,
Noaptea, nu-ti ingheata fumu-n plamani ?
Cand roua-si picura maiastra seva
nu te temi sa ma chemi ?
In temnita corpului meu...
un zimt de sentimente sterpe
in spulberarea lor
se sparg, se zbuciuma, ma cheama.
Si tac.
Caci biciul aripilor frante
mi-scrijeleste pe cord aurul nebunilor.
Scaldat in sange,
lasat sa planga violetul lumii brutal picand
alene pe sosea.
Mecanism pus scrasneste;
robotic, ai strivit o alta viata,
o artera sectionata
in grumazul tau
Alb...
Pace cu aripi scrasninde de vis
Razboi in bezna,
rosu purpuriu
dement imprastie
sangele varsat.

Eden?

Cu fiecare fum ma distrug.
Placere paridisiaca
devine paranoie a destructiei.
Cu fiecare petala ce cade
in negrul orbitor
sugrum apusul zeilor.
Pe "corola de minuni a lumii"
Nu-mi strivii pasii in tacerea diminetii...
Roua, cu sclipire de argint,
curge ca un izvor de taina
peste lume;
peste praf si sec, peste gol si negru,
peste frunze si sange.
Lumea noastra...
Se prabuseste inchisoarea
si chingile metalice se frang
povestire scrisa in ruperea zorilor
cand soarele ne scalda-n dansul lui nebun
Afodisiac, am pierdut Edenul
ce nu a existat.

Dimineata petrecuta in Gradina Publica cu un Dan Rosu si ghiozdanul meu "usor"...

Protege moi

Te priveam agresiv cum te joci cu tigara. Faceai cerculete pe maini, punandu-i capac in carne. Gandurile se contopeau in contururile chipului tau, sangele mi se scurgea prin taieturile adanci. Ochii tai spun povesti vechi cu papusi si cadavre vii. Imi soptesti lucruri nefiresti cu o voce instrainata de chingile de fier ale lumii asteia. Nu mai stiu ce mi se intampla, cine sunt. Prin ferestrele aburinde ale ochilor, te vad cum te apropii. Ne izbim de patul serilor noastre, raceala pietrei uscate de ploaie si frunze, simt cum infiebantate mainile tale aluneca pe rochia mea. Matasea albastra contureaza seara-n lumina diminetii. Invaluit de voal turcoaz, senzualitate pecetluita de sarut. Nevinovat, iti cersesc caldura, sa-mi umple golul nefiintei mele. Te scurgi usor spre mana mea, inclestat o strangi sadic. Boala a gandirii, gliseaza peste inegurate sinapse de arome. Culori, absorb intens caldura noastra. Dezbracati, imbratisarea ne e plapuma sub cerul maladiv, in fasii de sperante inveliti ni-s norii, calm flutura aripi in zborul inert al vietii. Inca o frunza mai cade pe pamantul sec, inca o secunda se mai scurge. Nu vad adevarul clipelor, in spatele portii luminii, amurgul zorilor-nspumat se naruie-n ceata. Intinde mana si cuprinde-ma-n adancul fiintei tale, devenind consubstantial cu mine. Diluant toxic in lacrimile tale, otrava-si mana veninul. Raze fierbinti, topiti-ma-n imbratisarea ta, uscandu-mi cadavrul putrezind in ploaia voastra seaca, fluid alergand peste ochii mei tulburi.
Soarele-si arcuieste ca arcul viorii ghearele pe cord, si sforile in cap le manuie maiestos, in ritm tenebru de fantome. Un ghimpe-nmugureste-n mucegai, imbratisare destramata in pulbere efemera. Mi-e teama sa deschid ochii sa privesc nimicul, dar buzele tale moi protejeaza aparenta carnala a fiorului meu, mangaind dureros de dulce, cristalul irisului meu, cazand in adancul pupilei.

Nimicul povestirii.

Mi-e teama sa ma avant in adancul fiintei tale, destramand ceata zilelor; pulbere de vis.
Intind o mana spre nimic;
Nimicu-mi cerne-n palma
Ghimpe de zgura zadarnic
Te zbati in nefiinta-ti oarba.

Trec...
Nori-si spulbera privirea.
Cristal de-azur,
trist te ingheti in calea-mi,
destramand zarea
in picuri largi de mister pastelat.

Linii agere
pe retina mea intiparite
Cresteaza focul si pasiunea zilelor de demult...
O inima nebuna nabuseste,
in liniste, dulce-ngenunchere.
Ma cuprinzi in bratele-ti albe...
Pierduti in giulgiul sangeriu
imi speli o lacrima de pustiu;
Sarut de lacrimi pasionate...

Sub stratul subtire de omat,
a cenusii spuma se rasfrange
Si peste nourii viselor noastre curge
in albul diminetii, amurgul insetat al lacrimilor tale.
Zbucium de val, in zborul corbilor nebun
Electrizant, se pierde...
Pasiune si dorinta si iubire, intr-o erectie de culori
Strivite-n albele maini ce le tin.
Zburate de buze prea pline de dor,
in naframa clipelor uitate mor.

Din mine...

Copyright  © Lex

http://ieromahero.deviantart.com/

Se presupune ca acum fac eu cunostinta cu lumea [nu din proprie initiativa, of course]. Ieri am avut parte de un moment atat de efemer de visare, ce acum aproape ma dezgusta.

Am avut auditia pentru trupa de teatru a liceului, unde pot spune ca 'le-am tras-o' cu monologul meu. Si i-am mai tras-o si lui Ovidiu azi. Muehehe...

Am savurat o ora de auditii, dardaind in amfiteatru si schitand zambete fugare. Incep sa am impresia ca am o indemanare aparte in a minti lumea. Imi aleg o masca, si pot face ce vreau. Nu ma identific cu numele meu si cu persoana pe care o cautati toti. Sunt prezenta si, tot-odata, sunt in lumea mea. Lumea mea are culorile toamnei azi, are fumul tigarilor si lacrimile ploii. Pierduta intr-o mare de negru, astept ceva. Daca as stii si ce astept... Imi simt buzele furnicandu-ma, ochii ma dor, genele cad asemenea unei cortine de gheata peste ei, iar peste creierul meu bolnav se-asterne pacla densa a nebuniei. Simt cum fiecare neuron mi-e scurtcircuitat, cum creatura ce-a luat nastere acolo, se joaca cu sforile marionetelor lui, tragand de creierul meu. Poate sunt bolnava...
Mama a ajuns azi la concluzia ca nu voi fi niciodata fericita daca o tin tot asa. Dar nu am nevoie de astfel de simtaminte efervescente si de astfel de deghizari ale minciunii. Nu am nevoie de fericire, o neg, si nu o pot accepta. Am gustat-o odata si-mi e prea sila sa o-ncerc din nou. Nu ma pot abandona din nou unei tentatii, pe care oamenii o numesc iubirea. Un orgasm al lasitatii ma cuprinde, nu ma pot sincroniza cu timpul. Poate sunt nebuna...
Ploua... stropi fini de ploaie alergand grabiti peste lumea asta seaca... Un strop curge ca o lacrima pe mana mea. Infometata, trag din tigara. Lacrimi pure, fluid se scurg din cer.

Am fost aleasa in trupa de teatru si m-am lovit brusc de pamant, alunecand in depresie. Mama spune ce vorbesc aiurea. O fi de la pastile...

Listening to: Rammstein - Sonne
                   Rammstein - Ich Will
                   Burzum - Det Som En Gang Var
                   Burzum - The Cryind Orc
                   Burzum - A Lost Forgotten Sad Spirit
                   Agalloch - Limbs

Alb orbitor

Simt ca orbesc. Ochii mi se-negureaza, o ceata densa se-asterne peste lumea asta. Taciturnul zimtat imi impusca goliciunea trupului. Sangerez, simt asta. O plasa alba s-a asternut peste privelistea abisala. Sculptat in aluat de sange, carnal infloreste o lacrima. Prin pacla densa, nu poti vedea visare, nu pot intrezari speranta.
Intind o mana in gol, cu ghearele ei reci si ascutite, moartea ma trage inspre ea.
Povesti  si vise se tes in jurul meu, panza din fire de matase, clocite de paienjii lumii. Simt cum mor si putrezesc, in timp ce tu vorbesti cu mine. In fata mea e alb, in pustiul fiintei mele sunt doar voci pierdute, pierind in albul stins. Sclipire nebuna, esti singura naframa de care ma agat.
Si ninge peste noaptea mea, si-n fiecare fulg e un pumnal de vise strapungandu-ma violent. Alert fuge noaptea, revarsandu-se peste zile, rupand din calendar fila cu fila, viata noastra. In bar, e linistea mormantala a muzicii, mesaje metafizice transmise prin urletul sacru de metal. Cu sange, stropesti zarea, binecuvantand albul. Pescarusii zboara haotic si tipa, scrasnindu-mi dur pe timpan. Apa s-a-nvolburat intr-o izbucnire de valuri. Vantul suiera prin mine, zburand praful ramasitelor mele. Prin ochiul migdalat de jar, vad Iadul... Sau e Raiul ? Eden pierdut in vesminte de iluzie.

In URSS, sinuciderea era pedepsita cu moartea.

Monolog.

Ca o papusa de ceara privesc cum taci si-ncet, in agonie, incepe sa-mi placa supliciul tau dulce. Cand merg pe sarma simt firele ascutite ale condamnarii intrandu-mi in talpi, facundu-ma sa vibrez de durere pana in maduva spinarii. Nu ma mai deranjeaza stransoarea rece a sforilor tale sfasiindu-se in inclestarea lor nebuna. Simt ca am ramas fara cuvinte, undeva departe, unde glasul meu nu patrunde zidurile de cristal ale lumii.

Era o vreme cand valsam tacuti in ritmul timpului etern. Printre bucati de suflete, cu miscari ferme si elegante, m-ai indrumat sa pasesc. O marioneta in maini de gheata. Cu figura de ceara machiata in culorile pasiunii, eu nu sunt decat o minciuna. Mai stii cand te-am intrebat ce e roua din ochii tai? Mi-ai spus ca voi aveti inimi, care pulseaza sange in tot corpul vostru. Lichid purpuriu scurgandu-se alert prin vene si artere.

Suntem vanzatori de vise... pandind pe strazile prafuite, dansand in ritmul ploii, cazand odata cu frunzele uscate de vantul sec. Privesc amurgul lumii mele, idealauri pravalindu-se continuu...


Timpul si-a pierdut insemnatatea. Pentru noi, nu mai e nimic de facut. M-absoarbe intunericul in vraja lui...
E frig in lumea mea, iar dansul tau nebun, fervoarea imbratisarii si ardoarea privirii tale nu pot incalzi. E gheata in mine, piatra se despica in sloiuri. Era a nemuririi, criogenie a salvarii... Pasi tacuti in patul de frunze. Ochii mi s-au incetosat si acum... nu mai e decat tacerea albului nemuritor. Daca as putea sa ma trezesc... Sa privesc iar zorii gri, amurgul invapaiat... Nu a ramas pentru mine decat sange...


Pe holuri de culoarea varsatului, razbate un strigat de-ajutor. Putrezesc. In mintea mea, e o panza de negreala; pacla in sufletul meu. In abisul mortii, ti-e prea teama sa te arunci. Se spune ca teama ne umanizeaza. Dar ce e umanizarea? Sunt un corp mucegaind in frigul sufletului meu. Furie, angoasa, frica, speranta, pierzanie, slutenie... Sunt atat de umana, ca ma pierd in perdeaua fulgilor de nea.


Cinismul propriei fiinte ma impinge spre groapa deznadejdiei. Dar am fost acolo, in abstractul negru de sangele meu, oxidat de prea multe veacuri ce se scurg nemilos peste el.
Plasa de vise, destrama-te peste noi, cuprinde-ne in absurdul tau...