marți, 7 decembrie 2010

Final de epoca

Ce se intampla cu visele copiilor morti?
Pentru ca oricat ar fi de volatile si ordinare, vise am si eu... sau poate sunt numai visele mastii mele pentru ca eu... eu nu mai exist. Am trecut intr-o nefiinta, unde nimic nu-mi tulbura tacerea, iar jocul mastilor mele, contopite intr-un corp banal, urat, hidos, grotesc, controleaza lumea cu degetele lui marunte. Unde sunt eu?
Si totusi...Unde se duc visele copiilor morti?
Oare treaba asta, numita generic viata, ce ne chinuie intr-o neostenita ameteala, intr-un vertigo mortal, ce ne strapunge maruntaiele cu tocul cui al spinilor ei, permite un ragaz visului ? Altadata dispretuit, acum de sila ma cuprinde groaza de dinaintea capitularii, groaza de nimic. La eternul paradox al trairii, se mai adauga o rotita menita sa puna mecanismul in miscare.
Blaga ne invata, evocand mitul poemelor lui, ca fiecare lucru isi are originea tocmai in opusul aparentei lui. Dar aici nu mai e o corola de minuni, aceasta a ars de mult, aici e destructie infloritoare, din care neantul isi scurge mrejele peste noi... sau poate doar peste mine.

"- Eu am incetat sa exist de cateva saptamani. Daca ma cauti pe MINE, nu ma vei putea gasi... Niciodata.
 - Dar ce voi gasi ?
 - Vei gasi o fantasma goala, fara esenta, care se ascunde dupa false obsesii si masti ale faditatii ei..."

" -De unde stii ca tot ce ti-am zis pana acum nu a fost parte din masca?
  - Nu stiu.
  - Nu-mi zice ca viata e numai masti. Aia e viata TA.
  - Poate nici nu mai aud ce spui. Poate nici nu mai vad..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scuzati deranjul! Toate criticile, intrebarile, parerile, noutatile, dorintele, cerintele, urarile, cantecele, amintirile sau ce va trece dumneavoastra prin cap dupa o partida de blog, puteti scrie aici. Incerc sa raspund cat de rapid pot...