Strain de toti,
pe-al mortii drum
scrasnindu-si pasul merge-un trecator...
In bezna umeda de alb
stele se spulberau de pudra de magneziu;
Captiv-o tin lanturile,
incatusata de propriile-i pofte,
mai face-un pas spre abisul infinit.
Nestavilit, eternul ceas isi scurge
ca vraji din care mucegaiul plange
albele lacrimi.
Suava, in bataia crivatului
spatele-si indoaie
si cu ochii impanziti de gheata
razbeste inc-un pas in mare.
Divina, neinchipuit de alba,
un psalm de stihuri amare
implora cu disperare
ca voracitatea orelor grele s-o omoare.
De umeri, uscate maini de gheata
O trag si mai adanc spre groapa...
Dar ea inainteaza.
Pasul i-l impinge-napoi
Iar forta-si cere tributul,
Infrigurat este amurgul,
inspumat de gloria zorilor din noi.
Dar cum zapada-si mana infinita
tipatul ei crud prin valea nesfarsita
To be continued. Or maybe not...
Trupul lui rămâne doar un contur în asfinţit, îngropat de liniştea sufocantă de vară târzie... şi e târziu şi totul se îngroapă în amurg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scuzati deranjul! Toate criticile, intrebarile, parerile, noutatile, dorintele, cerintele, urarile, cantecele, amintirile sau ce va trece dumneavoastra prin cap dupa o partida de blog, puteti scrie aici. Incerc sa raspund cat de rapid pot...