E prima ploaie de septembrie.

E prima ploaie de septembrie,
Prima ploaie rece,
prima ploaie plânge,
ploaia tace
când picăturile sărută pămîntul
însetate de dor
spărgându-se în veşnică tăcere.
Fumul se ridică,
Fum aburind
Fum dens
Fum de ţigară...
E o pauză în mine,
o pauză în ploaie,
o pauză în venele
naturii.
E prima ploaie de septembrie
şi n-aş vrea să mai plece
dar o picătură sărută ţigara
şi ţigara plouă în mii de picături încinse,
roşii de foc.
Scrum- picătura se scurge pe mâini,
pe vene,
face o pauză-ntre vene şi plânge.
Şi eu plâng.
E frig şi vântul se înalţă fum
în cerul negru.
Sau e violet?
E frig şi în mine e cald.
Plouă cu suflete
şi ei calcă în picioarele cuvintele, grăbiţi,
stropind cu vorbe goale.
Ploaie goală,
Ploaia plânge,
şi zbiară şi urlă,
tăcut, nevăzut, nesimţit
doar cafeaua dimineţii ce vine
mai simte glasul stins al toamnei.