2:43

Am obosit să tot despic fraze-n cuvinte ca apoi să încep prin a traduce fiecare cuvânt al realităţii voastre într-un fragment al vieţii mele de până acum şi să-l încadrez într-o anumită categorie, pe care ulterior s-o uit undeva, în miezul firav al fiinţei mele naive şi nelucide.Sunt sătulă de remarci inutile pe care le face o voce ce nu se foloseşte de cuvinte, ci doar de sunete pe care le şuieră printre crăpăturile minţii mele.Vreau să opresc timpul în loc şi să cobor la prima staţie din acest autobuz prăfuit şi ruginit ce se numeşte continuitate.În fond, nu există nici o destinaţie, ea este doar în mintea noastră, o simplă iluzie de care sufletul nostru, ce încă tânjeşte inconştient după copilărie, se agăţă cu braţele-i firave, încolăcindu-şi trupul alcătuit din riduri, în jurul unei spirale ce nu ţine de realitate, dar nici de vis.O spirală ce este la limita dintre atunci şi acum, dintre prezent,trecut şi viitor.
      Am senzaţia că oasele mi se scufundă încet în azot şi le pot simţi descompunându-se pe suprafaţa plană a unui panou publicitar aflat în centrul de echilibru al fiinţei mele.Prin vene simt cum circulă nisipul.Totul se scurge din timp, din viaţă.Feţele minciunii îşi arată zâmbetele perfide de după paravanul unui mâine ce şi-a călcat în picioare inocenţa în noroi.Acum, ticăitul ceasului îşi spune cuvantul, iar ochii privesc prin nopţi fără de gene rutina zilei de mâine.
      În case, marionete îşi îngroapă adânc chipurile în palmele fără de sfârşit ale unei existenţe mizere, întrebându-se ce scenariu va mai născoci papuşarul lor.Adevărul stă întins pe străzi, pe treceri de pieton, în magazine şi chiar în parcuri, precum un gunoi ce nu mai este nevoit să-şi caute un adăpost pe harta mult prea încărcată a onestităţii.