duminică, 23 ianuarie 2011

Tu, fiinta de hartie

Straino, cand sanul ti l-ai smuls din mine
Ti-am vazut prima lacrima scrisa cu sange
Vreau sa te pierd in asternuturile-n dezordine
De unde izvorul toxic al diminetii
Peste umerii goi isi scurge
Albastrul temator al vietii...

Cu ochii cuprinsi de delir ruga-mi implori,
Ingenuncheata, cu primul fir de matase omori
Gandul ce mi se prelinge pe trup
In albastrul nebun, unde corzile se rup.

Noi nu stim ce inseamna sfarsit.
Traim ca sa murim.
In nisip iti pictez un rasarit infinit
Pentru ca apusul ne-nghite; ne otravim.

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Scuzati deranjul! Toate criticile, intrebarile, parerile, noutatile, dorintele, cerintele, urarile, cantecele, amintirile sau ce va trece dumneavoastra prin cap dupa o partida de blog, puteti scrie aici. Incerc sa raspund cat de rapid pot...